Un articol care chiar merită citit despre aviația militară a României
Locotenent-colonel (r) dr. Petre Opriș publică un material în Agenția Media a Armatei , intitulat „Oferte de avioane de luptă şi MiG-uri 29 cehoslovace şi est-germane primite de Republica Polonă”, în care explică de ce s-a renunțat la MiG-29 în anii 1990, deși erau avioane noi, și face o excelentă paralelă cu achiziția acelorași avioane de către Polonia.
Subiectul achiziţionării de către autorităţile române a unor avioane americane de luptă F-16 uzate din Portugalia, Norvegia şi Ţările de Jos a aprins deseori spiritele în România, mai ales pe reţelele de socializare. Obiectivul urmărit de autorităţile române a fost înlocuirea treptată a MiG-urilor 21 „LanceR”, aflate în înzestrarea Forţelor Aeriene până la 15 mai 2023. Retragerea modelului de avion sovietic MiG-21 (cu multiplele sale variante) după 61 de ani de la intrarea sa în dotarea Armatei Române a constituit un moment semnificativ pentru generaţiile de militari care au servit cu credinţă patria cu ajutorul avioanelor respective.
Deoarece scenariile vehiculate de diferiţi jurnalişti privind modul de rezolvare a problemei respective de securitate naţională au provocat o neîncredere a cetăţenilor români în autorităţile de la Bucureşti, ne-am propus să prezentăm câteva amănunte despre achiziţionarea avioanelor de vânătoare sovietice MiG-29 pentru dotarea armatelor română şi poloneză, în cursul anului 1989, în scopul înlocuirii modelelor MiG-21 şi MiG-23 şi abordările autorităţilor române şi poloneze privind menţinerea avioanelor MiG-29 în stare de operativitate după desfiinţarea Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (OTV) la 1 iulie 1991.
În raportul trimis la 12 mai 1988 lui Nicolae Ceauşescu, generalul-colonel Vasile Milea, ministru al apărării naţionale, a precizat că Statul Major al Forţelor Armate Unite ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia dorea încheierea unui „Protocol privind destinarea unor trupe din Armata Republicii Socialiste România în compunerea Forţelor Armate Unite pentru perioada 1991-1995”. În raport s-a afirmat că sovieticii urmăreau, printre altele, „sporirea gradului de înzestrare a trupelor prin creşterea numărului de tancuri, complexelor de rachete antiaeriene, avioanelor de vânătoare MIG-29, gurilor de foc de artilerie, navelor şi elicopterelor pentru marina militară (subl.n.)”. De aceea, în protocolul secret, valabil pentru perioada 1986-1990, era prevăzută achiziţionarea a 12 MiG-uri 29 pentru dotarea armatei române până în anul 1990, iar în proiectul întocmit de Statul Major al Forţelor Armate Unite ale OTV pentru perioada 1991-1995 s-a menţionat despre importarea a 28 MiG-uri 29 – astfel încât Armata Română să deţină 40 de avioane din acel model în anul 1995.
În aceeaşi perioadă, autorităţile poloneze analizau posibilitatea de a recepţiona din URSS 9 MiG-29 A şi 3 MiG-29 UB. Acestea au înlocuit MiG-urile 21 PF, uzate moral şi fizic, primite de Regimentul 1 Aviaţie de Vânătoare începând din anul 1964. Livrarea noilor aparate a avut loc în perioada iulie-octombrie 1989, în timp ce unitatea respectivă îşi desfăşura activitatea la baza de la Mińsk Mazowiecki (40 km Est de Varşovia).
La rândul lor, autorităţile de la Bucureşti au primit 16 MiG-29 A, patru MiG-29 UB şi un MiG-29 S, în perioada 1989-1994. Acestea au intrat în înzestrarea Regimentului 57 Aviaţie Vânătoare (escadrilele 1 şi 2) pentru a înlocui aparatele MiG-23 MF şi MiG-21 M/MF.
Încetarea existenţei Organizaţiei Tratatului de la Varşovia la 1 iulie 1991, la iniţiativa autorităţilor de la Praga, Varşovia şi Budapesta, a fost însoţită de o schimbare politico-militară pe continentul european. În acele condiţii, conducerea armatei române a renunţat din anul 1995 la orice fel de achiziţie de armament, muniţii şi echipamente de luptă din Federaţia Rusă (succesoarea URSS). Preţurile produselor ruseşti erau prohibitive pentru România, inclusiv la piesele de schimb ale avioanelor MiG-23 şi MiG-29 – probabil din cauza iniţiativei autorităţilor române de a participa la „Parteneriatul pentru Pace” (proiect lansat la summitul NATO de la Bruxelles din 10-11 ianuarie 1994) şi de a deveni stat membru al NATO.
La rândul lor, autorităţile de la Varşovia au dorit la începutul anilor ’90 să găsească o soluţie politico-militară adaptată la noul context geo-strategic din Europa Centrală şi de Est. Iniţiativele politicienilor polonezi au fost considerate normale la Moscova şi preşedintele rus Boris Elţîn a afirmat, în cursul vizitei sale la Varşovia (24 august 1993), faptul că nu va obiecta în cazul în care Polonia va adera la NATO. Declaraţia sa a permis o accelerare a discuţiilor dintre reprezentanţii NATO şi cei ai autorităţilor de la Varşovia, Praga şi Budapesta, în scopul acceptării statelor lor ca membre ale Alianţei Nord-Atlantice.
În aceeaşi perioadă, autorităţile poloneze au continuat să menţină anumite relaţii de colaborare cu reprezentanţii Federaţiei Ruse şi acest lucru a facilitat, printre altele, transferul în Republica Polonă a unor MiG-uri 29 uzate, provenite din Republica Cehă (decembrie 1995 – ianuarie 1996) şi Republica Federală Germania (septembrie 2003 – august 2004). Acele operaţiuni s-au desfăşurat şi cu aprobarea reprezentanţilor uzinei constructoare din fosta Uniune Sovietică, precum şi a autorităţilor politice şi militare ruse, deoarece tranzacţiile cu armament şi echipamente militare sunt supuse unor reguli stricte pe plan internaţional. Orice reexportare a lor poate genera probleme dacă nu sunt respectate contractele încheiate cu furnizorii iniţiali – care garantează pentru funcţionarea produselor livrate în condiţii optime şi care oferă o serie de operaţiuni pentru întreţinerea, exploatarea corectă şi recondiţionarea acestora.
În schimbul celor 9 MiG-29 A şi un MiG-29 UB, recepţionate din URSS de armata cehoslovacă în perioada 1988-1989, autorităţile de la Varşovia au furnizat celor de la Praga 11 elicoptere poloneze noi, PZL W-3 A „Sokół” („Şoimul”) – zece dintre acestea fiind echipate pentru desfăşurarea de misiuni de căutare-salvare, în conformitate cu solicitarea autorităţilor cehe. Ulterior, autorităţile de la Varşovia au încercat pe diferite căi să obţină sprijin extern, atât pentru creşterea numărului de aparate MiG-29 din înzestrarea propriilor forţe aeriene, cât şi pentru achiziţionarea de avioane americane de vânătoare F-16, astfel încât să-şi poată îndeplini toate obligaţiile care le reveneau în cadrul NATO.
Deoarece operaţiunea respectivă era foarte costisitoare, polonezii au beneficiat de un ajutor militar al Republicii Federale Germania. În schimbul unui euro pentru fiecare avion, autorităţile de la Berlin au vândut celor de la Varşovia 18 MiG-29 G şi 4 MiG-29 GT – versiuni de tipul 9.12 A, respectiv 9.51 (UB) primite de autorităţile est-germane în perioada 1988-1989 şi modernizate la standardele NATO în perioada 1993-1996, cu scopul de a fi utilizate de „Luftwaffe”. Până în anul 2003, fiecare MiG-29 din „Luftwaffe” înregistrase o medie de 1500 de ore de zbor (66% dintre acestea fiind efectuate în perioada 1996-2003).
În paralel cu discuţiile privind transferarea în Polonia a MiG-urilor 29 germane, autorităţile de la Varşovia desfăşurau negocieri în scopul achiziţionării a 48 de avioane de vânătoare F-16. Primele intenţii au fost dezvăluite în anul 1997 şi Ministerul polonez al Apărării a propus în luna decembrie 1998 închirierea a 36 de aparate F-16, direct din SUA După noi runde de discuţii polono-americane şi apariţia ofertei germane privind MiG-urile 29, autorităţile de la Varşovia au semnat la 18 aprilie 2003 un contract în valoare de 3,5 miliarde de dolari, în scopul achiziţionării a 36 de avioane noi F-16 C şi a 12 aparate F-16 D (varianta Block 52+).
În momentul în care autorităţile germane au anunţat vânzarea celor 22 de MiG-uri 29 Poloniei, Grupul 57 Aviaţie de Vânătoare „Constantin Bâzu Cantacuzino” deţinea 18 aparate similare, în variantă standard, la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu. Din cauza unei lipse de suport logistic minim, a cheltuielilor de întreţinere a aparatelor MiG-29 (de trei ori mai mari, comparativ cu cele efectuate pentru MiG-21 „LanceR”) şi a invitării oficiale a României pentru a deveni stat membru al NATO (Praga, 21-22 noiembrie 2002), autorităţile de la Bucureşti au hotărât în anul 2002 ca toate MiG-urile 29 să fie retrase de la zbor. După doi ani, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a hotărât scoaterea acestora din înzestrare şi vânzarea lor prin compania „Romtehnica”.
Modernizarea flotei de MiG-uri 29 deţinute de Armata Română nu a avut succesul scontat din cauza costurilor pe care le presupunea punerea în practică a proiectului. Deşi avionul experimental MiG-29 „Sniper”, pe care l-a propus Aerostar Bacău, a avut calităţi tehnico-tactice superioare MiG-ului 21 „LanceR”, autorităţile române nu au fost în cele din urmă de acord să investească în revitalizarea a 12 MiG-uri 29, prin transformarea lor în variantă „Sniper” – compatibilă cu standardele NATO.
