Un articol care merită citit. Cu cine se bate Iohannis la prezidențiale. Plus adevărul despre moțiunea de cenzură

Un articol care merită citit. Cu cine se bate Iohannis la prezidențiale. Plus adevărul despre moțiunea de cenzură

Un articol care merită citit, publicat de jurnalistul Dan Tăpălagă pe G4Media.ro : Cu cine se bate Iohannis la prezidențiale.
 
Președintele Klaus Iohannis a câștigat pe 26 mai totul pe linie, alegeri și referendum, dar a pierdut odată cu condamnarea lui Liviu Dragnea la închisoare un adversar prețios. Cine mai ridică valuri de indignare în societate cu fiecare ieșire publică? Care va fi motorul viitoarei mobilizări electorale din moment ce catalizatorul de ură a dispărut ca și cum n-ar fi existat vreodată? Dacă PSD și ALDE, inclusiv gurile lor de tun din presă, îngroapă tema justiției, pe cine mai emoționează lupta pentru statul de drept?

Altfel spus, Klaus Iohannis are nevoie disperată în următoarele șase luni de un adversar suficient de puternic pentru a menține emoția publică și aversiunea față de PSD-ALDE la cote ridicate. Electoratul anti-PSD a ieșit masiv pentru a vota împotriva lui Dragnea, pentru a sancționa cu sete un politician care a sfidat, umilit și distrus metodic o țară întreagă vreme de doi ani. Fostul lider PSD a fost cel mai bun agent de PR pentru Klaus Iohannis, pentru PNL și USR/PLUS.

El i-a convins pe nehotărâți să iasă la vot, el a scos din minți diaspora, tot el a oferit opoziției teme generoase de atac: discursul anti-UE, distrugerea justiției, amnistie și grațiere, izolarea țării în plan extern, autoritarism cu tot mai grave derapaje anti-democratice etc etc. Acum, că toate acestea s-au risipit ca fumul, cu cine se va bate Klaus Iohannis în campania pentru prezidențiale?

Deja se profilează un adversar cu potențial letal pentru PSD și ALDE. Noul inamic nu are chip, nici mustață și încă nu și-a făcut apariția cu adevărat în viața noastră, deși tot mai mulți îi prorocesc sosirea care va pârjoli totul în jur, va aduce mai multă sărăcie și disperare. Este urmașul lui Dragnea, mutantul născut din împerecherea nebuniei cu incompetența crasă. Copilul ilegitim a crescut îndopat peste măsură cu pomeni electorale, creșteri de salarii și cheltuieli nesăbuite de la bugetul statului, iar numele său este sinonim cu criza. Între timp s-a făcut mare și nu mai poate fi ascuns de ochii lumi.

L-au recunoscut Firea, Negoiță, Teodorovici, care țipă ca rămân fără bani. Guvernatorul Isărescu vorbește tot mai des despre corecții.  Borza a cerut în gura mare ca devoratorul de buget să fie tăiat de la porție, motiv pentru consilierul lui Dăncilă, proaspăt numit, a zburat rapid din Guvern în corul de huiduieli de la PSD. Delegația FMI a recomandat săptămâna trecută după ultima vizită de evaluare tăierea cheltuielilor publice sau o creștere a veniturilor cu aproape 10 miliarde de lei pentru a evita riscul unei recesiuni economice.

Dar PSD a demonizat atât de mult cuvântul tăiere, a apăsat atât de tare pedala populismului, încât acum se îndreaptă cu toată viteza cu capul în zid incapabili să frâneze la timp. Pesediștii au devenit prizonierii propriului discurs: toată lumea așteaptă de la marele partid să dea, nu să taie. Să umfle posturile bugetare, nu să-i concedieze pe cei care plimbă aerul, cum zice Borza.

Toate gesturile populiste se răzbună astăzi, se întorc încet împotriva lor. Distracția s-a încheiat, vine nota de plată. Guvernul a început să facă diverse artificii bugetare pentru a plăti salariile mărite, vezi cazul personalului auxiliar din sănătate plătit din bugetul Casei de Asigurări. Pesediștii se văd condamnați să crească și să hrănească mai departe mutantul zămislit de cupulul politic Dragnea – Dăncilă, deși l-ar pune bucuroși în brațele opoziției să-l înfieze. Televiziunile de casă deja reproșează PNL și USR/PLUS că nu are curajul să-și asume guvernarea iar alții mai șireți îl încurajează pe Iohannis să-și instaleze guvernul lui.

Cu moștenirea nefastă a epocii Dragnea se va bate însă președintele Klaus Iohannis: dezastrul economic lăsat în urmă de o guvernare iresponabilă. Din acest motiv, liberalii nu doresc în realitate să intre la guvernare, iar cei de la USR au precizat din start că rămân în opoziție. Cu totul neobișnuit, liderii opoziției au anunțat singuri că moțiunea de cenzură depusă miercuri împotriva Guvernului Dăncilă are slabe șanse să treacă, tocmai pentru a nu ridica un orizont de așteptare inutil în rândul alegătorilor.

Oricât de cinic sună, în absența unui motor puternic de mobilizare, președintele Klaus Iohannis are nevoie ca de aer de un sac de box la Palatul Victoria, de un guvern care să plătească până la ultimul leu factura distracției, să umple găurile mari făcute în buget de Dragnea, Vâlcov, Teodorovici, Bădălău, Tăriceanu și alți iresponsabili care scriau proiecte de buget la un șpriț, pe colțul unei mese.

În consecință, liberalii și useriștii vor face totul ca guvernul Dăncilă să-și ducă mandatul până la capăt, sperând că va sfârși devorat de mutantul care crește în fiecare zi, moștenirea otrăvită a epocii Dragnea. Liberalii doar se prefac că abia așteaptă să intre la guvernare, pentru a puncta în fața USR/ PLUS și pentru a poza în partid responsabil și curajos.

Un singur detaliu ar putea da peste cap calculele președintelui Iohannis: capacitatea PSD, ALDE și a Guvernului Dăncilă, sprijiniți de televiziunile de casă, de a falsifica realitatea, inclusiv în date statistice, și de a merge până acolo încât să nege criza, chiar dacă incendiul va fi cuprins deja toată casa.

E suficient ca minciuna să mai țină câteva luni, până după alegeri.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria