Un bărbat a făcut infarct la o înmormântare după ce a descoperit cine se află în sicriu

Un bărbat a făcut infarct la o înmormântare după ce a descoperit cine se află în sicriu

O familie din California a trecut printr-un coșmar în timpul unei ceremonii funerare, după ce a descoperit că în sicriul pregătit pentru Joey Espinosa se afla trupul unui străin. Șocul a fost atât de puternic încât unchiul decedatului a suferit un atac de cord chiar la fața locului.

O familie a descoperit un străin în sicriu FOTO: Arhivă

O familie a descoperit un străin în sicriu FOTO: Arhivă

Rudele se adunaseră la capela Forest Lawn Covina Hills pentru a-și lua rămas-bun de la Joey Espinosa, însă mătușa lui, Laura Levario, a realizat imediat că trupul din sicriu nu semăna deloc cu nepotul ei, relatează publicația Mirror .

„Am observat imediat că persoana din sicriu nu era nepotul meu și nici sicriul nu era cel pe care îl aleseserăm”, a declarat Laura.

Șocul descoperirii a fost devastator. Soțul Laurei a suferit un infarct pe loc din cauza stresului extrem și a fost ținut în viață timp de trei zile cu ajutorul aparatelor medicale.

Haos și lipsă de informații

Familia povestește că angajații capelei nu știau unde se afla corpul lui Joey și că rudele au fost plimbate timp de peste o oră între diferite încăperi, unde li s-au prezentat alte sicrie greșite , înainte ca personalul să-i conducă în sfârșit la trupul decedatului.

Nu știau unde este trupul nepotului meu. A fost cea mai îngrozitoare experiență din viața noastră”, a spus femeia.

Reacția capelei și acțiunea în justiție

Reprezentanții capelei Forest Lawn au numit incidentul o „eroare” și au oferit familiei doar 200 de dolari drept scuze, o sumă infimă comparativ cu costul total al înmormântării, de aproape 20.000 de dolari.

Familia Espinosa a anunțat că va da în judecată compania funerară pentru neglijență și stres emoțional.

„În loc să-și plângă ruda, ei au fost nevoiți să caute trupul. Când plătești asemenea sume unui loc ca Forest Lawn, te aștepți ca lucrurile să fie făcute corect”, a declarat avocatul familiei.

Un incident similar în Carolina de Nord

Cazul are loc după un incident similar în Carolina de Nord, unde două surori au descoperit o femeie necunoscută, îmbrăcată în hainele mamei lor, întinsă în sicriu.

Nu semăna deloc cu mama. Era mult mai mică, hainele îi erau prea largi”, a spus Jennetta Archer, una dintre fiice. După ce angajații au verificat sala de îmbălsămare, au descoperit că trupul adevăratei Mary Archer se afla încă acolo, iar sicriul fusese ocupat din greșeală de altă persoană. Corpurile au fost în cele din urmă schimbate, iar ceremonia a continuat conform planului.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Ce se întâmplă? / Înalți oficiali americani s-au mutat în baze militare

2 O mare bancă din România își dă dreptul să retragă bani din conturile clienților, fără acord. În ce condiții se va întâmpla asta

3 Poză de visat urât...

4 Nicușor Dan îl eliberează din funcție pe Cristian Diaconescu. Cine este noul consilier pe probleme de securitate. A fost semnat decretul de numire

5 Țara în care am ajuns să trăim... / Judecătorul care a respins arestările în dosarul Nordis și care l-a achitat pe Bănicioiu se pensionează la 48 de ani