Un bordel din Viena a primit acreditare să fie și centru de vaccinare împotriva Covid-19

Casa de toleranță Funpalast, din Viena, anunță că a fost acreditată de Departamentul de Sănătate din capitala Austriei pentru a vaccina împotriva Covid, scrie Heute . Cei care se imunizează la centrul Funpalast vor primi un voucher care le va permite să facă o saună gratuită într-una din facilitățile clubului.

Austria, 8,4 milioane de locuitori, a vaccinat 65% din populație cu cel puțin o doză. Dar caută, în continuare, mijloace pentru a imuniza și mai multe persoane. Astfel, o casă de toleranță din Viena a anunțat că a fost autorizată de Departamentul de Sănătate să deschidă un centru de vaccinare.

Acesta va funcționa începând de la 1 noiembrie, în fiecare luni, între orele 16.00 și 22.00.

Peter Laskaris, unul dintre proprietarii „Funpalast”, a explicat: ”Oricine poate veni la noi pentru vaccin, fără programare. Să fie fără griji, îi așteaptă medicii care vor face imunizarea. Cei sub 14 ani trebuie să fie însoțiți de un adult. Toți cei care doresc să se imunizeze, bărbați, femei, copii, au nevoie de un act de identitate și, obligatoriu, să poarte mască”.

”Dacă vor veni la centrul nostru bărbați care sunt într-o relație? Ar putea să le spună partenerelor că au fost vaccinați la Memorialul Gustav Klimt. Muzeul cu opera pictorului austriac este chiar vizavi de noi.”, a mai spus el.

Fetele, angajate ale bordelului, așteptau deja cu nerăbdare data de 1 noiembrie: ”Va fi distractiv, voi avea personal grijă de fiecare oaspete”, a spus Samira, citată de Heute.

Cei care se vaccinează la „Funpalast” vor fi recompensați cu un voucher care le asigură intrarea gratuită la sauna clubului.


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR