Un britanic care și-a ucis soția a fost eliberat imediat după verdict. Fapta lui ar putea duce la schimbarea legislației în Cipru

Un britanic care și-a ucis soția a fost eliberat imediat după verdict. Fapta lui ar putea duce la schimbarea legislației în Cipru

Un pensionar britanic a fost condamnat luni la doi ani de închisoare de către un tribunal cipriot care l-a găsit vinovat de uciderea soţiei sale, bolnavă de cancer în fază terminală, informează AFP şi Reuters.

David Hunter a fost condamnat la doi ani de închisoare FOTO Profimedia

Aflat în detenţie din decembrie 2021, David Hunter, în vârstă de 75 de ani, a părăsit tribunalul liber, instanţa ţinând cont de conduita sa bună din timpul celor 19 luni pe care le-a petrecut după gratii.

Acest britanic cu domiciliul în Cipru a fost găsit vinovat de "omucidere" pentru uciderea soţiei sale, Janice, în vârstă de 75 de ani, care suferea de leucemie.

Potrivit apărării, Janice Hunter şi-a implorat soţul, cu care era căsătorită de peste 50 de ani, să-i pună capăt suferinţei.

După moartea soţiei sale, David Hunter a încercat să se sinucidă, conform avocaţilor săi. Potrivit Reuters, el a sufocat-o în casa lor din Paphos şi ulterior a încercat să se sinucidă cu pastile şi alcool.

El a fost acuzat iniţial de omor calificat, un cap de acuzare la care parchetul a renunţat ulterior, înlocuindu-l cu "omucidere".

Tribunalul a decis la 21 iulie că acţiunile sale nu au fost premeditate - ceea ce ar fi însemnat o sentinţă la închisoare pe viaţă - ci "acţiunea impulsivă" a unui om aflat în suferinţă, notează Reuters.

"Suntem mulţumiţi de decizia de astăzi a instanţei", a declarat avocatul său, Michael Polak, după verdictul dat la Paphos (vest).

"El va fi eliberat imediat", a confirmat acesta în faţa unui număr mare de jurnalişti, acest caz fiind foarte urmărit în Marea Britanie.

Procesul a ţinut, de asemenea, prima pagină în Cipru, fostă colonie britanică şi ţară în mare parte conservatoare, unde influenta Biserică Ortodoxă consideră eutanasia un păcat grav.

În urma acestui caz, însă, Parlamentul cipriot a antamat discuţii referitoare la legalizarea eutanasiei.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?