Un candidat al opoziției din Argentina a făcut infarct în direct, cu câteva zile înainte de alegeri

Hernan Damiani, un politician din opoziția argentiniană în vârstă de 64 de ani, a suferit un atac de cord în timpul unei transmisiuni direct, cu doar câteva zile înainte de alegerile parlamentare din Argentina, relatează ynetnews.com .

image

Gazdele și invitații emisiunii au încercat să-l acorde ajutor, inclusiv un fost ministru al sănătății, dar a acesta a fost declarat decedat la spital.

Fostul ministru al Sănătății, Walter Villalba, a încercat manevre de resuscitarea până la sosirea paramedicilor. Damiani a fost dus la Spitalul Madariaga din Posadas, unde a fost declarat decedat.

Martorii oculari au declarat că Damiani a început să aibă dificultăți de respirație înainte de a-și pierde cunoștința. Imaginile în direct au surprins momentul în care un alt invitat a încercat să-l susțină înainte ca acesta să se prăbușească. Incidentul a avut loc în timpul emisiunii Dólar Blue.

Membru al partidului de centru-dreapta Unión Cívica Radical (UCR), Damiani a intrat în Congresul Național al Argentinei în 2001 și a prezidat Comitetul pentru Legislație Penală. Anterior, a servit în legislativul provinciei Misiones și a devenit ulterior președintele provincial al UCR. În ultimii ani, s-a alăturat unei liste electorale parlamentare alături de Gustavo González, Guadalupe Kolodziej și Nicolás Godoy. Alegerile sunt programate să aibă loc peste 10 zile.

„Regret profund trecerea în neființă a colegului nostru de partid, Hernán Damiani. Sunt alături de familia și prietenii săi în aceste momente dureroase”, a declarat senatorul argentinian Víctor Zimmermann.

Guvernatorul provinciei Misiones, Hugo Passalacqua, a scris la rândul său pe rețelele de socializare: „Cu profund șoc și durere, am primit vestea neașteptată a trecerii în neființă a lui Hernán Damiani. Îi onorez cariera, angajamentul și principiile sale ferme. Transmit sincere condoleanțe familiei sale. Îmi voi aminti întotdeauna de prietenia sinceră și respectul reciproc pe care le-am împărtășit.”

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

2 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?