Un candidat la preşedinţie din Ecuador a fost asasinat

Un candidat la preşedinţia Ecuadorului, Fernando Villavicencio, a fost împuşcat la sfârşitul unui miting electoral organizat miercuri seară la Quito, a anunţat preşedintele ecuadorian Guillermo Lasso.

Fernando Villavicencio a fost împușcat   FOTO Profimedia

Fernando Villavicencio a fost împușcat FOTO Profimedia

Fernando Villavicencio, un politician de centru în vârstă de 59 de ani, era unul dintre cei opt candidaţi la primul tur al alegerilor prezidenţiale programate să aibă loc pe 20 august.

Potrivit ultimelor sondaje, Fernando Villavicencio se clasa pe locul al doilea, cu aproximativ 13% din intenţiile de vot, în urma avocatei Luisa Gonzalez (26,6%), apropiată de fostul preşedinte de stânga Rafael Correa, scrie Agerpres.

Principalul ziar local, El Universo, a susţinut că Villavicencio a fost asasinat de ucigaşi plătiţi, cu trei gloanţe în cap. Potrivit sursei citate, împuşcăturile au provocat un număr neprecizat de răniţi.

Întâlnire de urgență a înalților oficiali de securitate

Sunt revoltat şi şocat de asasinarea candidatului la preşedinţie Fernando Villavicencio”, a scris preşedintele Lasso pe X, noul nume al reţelei de socializare Twitter. „Vă asigur că această crimă nu va rămâne nepedepsită”, a promis el.

Crima organizată a mers prea departe, dar toată greutatea legii se va abate asupra sa”, a adăugat şeful statului.

Preşedintele Guillermo Lasso a convocat de urgenţă o întâlnire a înalţilor oficiali de securitate.

În ultimii ani, Ecuadorul se confruntă cu u n val de violenţe legate de traficul de droguri care, în plin proces electoral, a provocat deja moartea unui primar şi a unui candidat la alegerile parlamentare.

Preşedinta Consiliului Naţional Electoral, Diana Atamaint, mai indicase miercuri că mai mulţi membri ai acestei autorităţi însărcinată cu supravegherea scrutinului au primit ameninţări cu moartea.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 BREAKING Ședință tensionată la PNL! Cele două tabere conturate în partid au dus prima luptă în spatele ușilor închise

3 Româncă șocată de prețuri în St. Moritz, cea mai scumpă stațiune din Elveția. Cât a plătit pentru o felie de pizza

4 Generalul Aurel Litan, fost comandant al Jandarmeriei Cluj, în arest la domiciliu pentru agresiune sexuală asupra unei fete de 17 ani

5 Femeie de afaceri din România, țepuită de 2,5 milioane de dolari de un escroc care se dădea drept prințul moștenitor al Dubaiului