Un colonel rus dezvăluie că armata lui Putin este în pragul dezastrului, cu 50% din echipamente inutilizabile

Un colonel rus dezvăluie că armata lui Putin este în pragul dezastrului, cu 50% din echipamente inutilizabile

Un fost locotenent colonel rus a declarat pentru express.co.uk. că armata lui Putin nu are nicio șansă să câștige războiul împotriva a ceea ce el considera a fi acum cea mai puternică armată profesionistă din Europa.

Putin a dat un ordin de mobilizare a reverviștilor în septembrie 2022 FOTO ARHIVĂ

Acesta a dezvăluit amploarea șocantă a decăderii și a corupției din interiorul armatei lui Putin, prezicând că aceasta se îndreaptă spre înfrângere. El l-a lăudat și pe șeful militar al Ucrainei, generalul Valeri Zalujnîi, spunând că armata sa luptă „de zece ori mai inteligent” decât rușii. El a recunoscut că armata Ucrainei va avea nevoie de avioane de luptă precum F16 și artilerie cu rază lungă de acțiune înainte de a putea face progrese majore prin liniile defensive rusești puternic fortificate .

Serghei Guliaev, care a servit 2 ani în Afganistan și a făcut parte din brigada 58 a declarat pentru Express.co.uk că numărul uriaș de victime, de 10 ori mai multe decât cele din războiul din Afganistan, spune totul despre cât de eficient luptă de fapt armata rusă.

„Valeri Zalujnîi acționează de 10 ori mai inteligent decât Gherasimov (șeful armatei ruse). „El încearcă să salveze viețile oamenilor săi, ceea ce este cel mai important lucru. Îl aplaud pentru că nu-și sacrifică trupele în atacuri nesăbuite și pentru că acționează treptat și corect."

Totuși, fostul ofițer rus admite faptul că armata ucraineană va avea nevoie de avioane de vânătoare precum F16, dar și de artilerie cu bătaie lungă înainte de a putea face progrese majore prin liniile defensive rusești puternic fortificate.

Este însă de părere că degradarea și disfuncționalitatea din cadrul armatei lui Putin sunt o condamnare la înfrângere sigură.

Guliaev a studiat achizițiile făcute de armata rusă în 2021 și a descoperit o lipsă totală de investiții în echipamente noi pentru o armată care se pregătește pentru război.

În 2021, doar 421 de echipamente noi au fost livrate către cele trei ramuri ale forțelor armate- infanteria, aviația și marina.

De la invazia din februarie 2022, Rusia a pierdut peste 3.000 de tancuri și aproximativ 600 de elicoptere și avioane de luptă.

Prin contrast, pe vremea când servea în armata sovietică pentru o divizie motorizată, inventarul de tancuri a fost reînnoit în întregime de două ori în decurs de câțiva ani.

Fostul locotenent-colonel ține în mod regulat legătura cu prietenii care luptă în Ucraina pentru armata lui Putin. Un ofițer superior dintr-o unitate de recunoaștere i-a dezvăluit că a primit zece vehicule blindate, iar dintre acestea doar cinci erau capabile să se deplaseze pe șosea, ceea ce înseamnă că 50 la sută din echipament nu putea fi folosit.

Acest ofițer rus a mai spus că nu au fost efectuate lucrări de întreținere sau reparații la aceste echipamente și nici nu au primit între timp piese de schimb sau echipamente noi.

Guliaev a pus în seama corupției galopante din rândul conducerii militare și politice a Rusiei starea de disfuncționalitate și dezorganizare a armatei.

„Prigojin, Ggerasimov și Șoigu au furat bani și au subminat armata și, bineînțeles, Putin își primește partea lui", a explicat el.

„Armata rusă nu era într-o formă potrivită să ducă un război de o asemenea amploare. Din fericire, totul este în avantajul Ucrainei”, a adăugat el.

El a insistat că, dată fiind starea în care se află, armata lui Putin nu are nicio șansă să recâștige inițiativa și să iasă învingătoare. Își argumentează punctul de vedere dând exemplul războiului din Afganistan.

În Afganistan, armata sovietică avea în jur de 110.000 de soldați care luptau împotriva unor grupuri mici de partizani, a explicat el.

Totodată, sovieticii s-au bucurat de sprijinul total al guvernului și al forțelor sale de securitate, precum și al majorității liderilor și comunităților locale. În pofida acestor avantaje, ei nu au reușit să câștige războiul, pierzând aproximativ 15.000 de soldați în zece ani de luptă.

„În Ucraina, Rusia se confruntă cu o populație motivată, cu o armată profesionistă care este acum, în opinia mea, cea mai puternică din Europa. Apoi, aveți tot sprijinul militar din partea Europei. Totodată, armata rusă luptă pe un front de aproape 1.000 km lungime, cu aproximativ 300.000 de soldați.

Așadar, când ne raportăm la un front de 1.000 km, împărțindu-l la numărul de soldați - și nu toți sunt pe linia frontului, unii sunt în spate - îți poți face o idee despre câți oameni pe kilometru apără de fapt frontul. Pentru a ataca ai nevoie de un raport de 3:1 în favoarea ta. Pentru a lua cu asalt un oraș trebuie să fie de 10:1. Armata rusă nu poate mobiliza acest nivel de forțe", a subliniat fostul locotenent-colonel pentru express.co.uk.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat