Un constructor din Italia a câștigat licitația pentru proiectarea și execuția primului lot al autostrăzii de centură

Un constructor din Italia a câștigat licitația pentru proiectarea și execuția primului lot al autostrăzii de centură

Realizator: Constanţa Comănici – Un constructor din Italia a câștigat licitația pentru proiectarea și execuția a primului lot al autostrăzii de centură A0 București Nord. Contractul poate fi semnat luna viitoare, doar dacă nu se depun contestații. Tronsonul dintre A1 și DN1 de pe autostrada A0 are o lungime de 18 km, costă peste 800 de milioane de lei, iar termenul de realizare este de 34 de luni, din care 12 pentru proiectare și 22 pentru execuție. Pe actuala centură a capitalei se merge greu din cauza șantierelor din mai multe intersecții. Are detalii acum în direct reporterul RRA Alexandru Lancuzov. Bună dimineața, Alex!
Reporter: Bună dimineaţa! Sunt aglomerate intersecţiile de la Domneşti şi Cernica Pantelimon, ambele tronsoane cu lucrări pentru construirea pasajelor supraterane. S-au format cozi mari şi la Popeşti Leordeni, atât pe centrură cât şi pe DN4 dinspre Fumuşani către Berceni. Nu sunt programate noi lucrări. Pentru acest weekend pe Piteşti – Sibiu, atenţie însă, în Argeș, la Morăreşti se consolidează drumurile, iar în județul Sibiu se lărgește carosabilul pe DN7 Pitești – Sibiu, între Tălmaciu şi Boița se fac marcajele, aşadar acest segment va fi dat în trafic în câteva zile. Pe DN 1 – Valea Prahovei, singura zonă cu circulaţie, în regim de şantier este la podul Azuga, se merge totuşi pe două benzi. Reparaţiile ar urma să se încheie la sfârșitul săptămânii viitoare. Iar ultima informație din București. Pentru maratonul vaccinării, 14 linii de transport de la Societatea de Transport Bucureşti, STB, au program de circulație prelungit în acest weekend./rpatulea/ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (22 octombrie)

Sursa: rador.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...