Un contrabandist din Ilfov a reuşit să aducă sute de mii de ţigări din judeţul Suceava, epicentru al epidemiei

Un bărbat a fost prins de poliţişti în judeţul Ilfov în timp de conducea o autoutilitară care transporta sute de mii de ţigarete de contrabandă aduse din Suceava, zonă puternic afectată de pandemia cu coronavirus, şoferul reuşind să traverseze ţara de la nord la sud, după ce a scris în declaraţia pe propria răspundere că livrează aparate de aer condiţionat.

Pe 9 aprilie, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat sub aspectul comiterii infracţiunilor de contrabandă şi fals în declaraţii.

La aceeaşi dată, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Buftea a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu faţă de acesta pe o durată de 30 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat faptul că, pe 8 aprilie, într-o localitate din judeţul Ilfov a fost oprită în trafic o autoutilitară condusă de bărbat, în interiorul căreia au fost identificate 187.600 ţigarete cu timbru de acciză al Republicii Belarus, provenind din contrabandă, fiind astfel cauzat bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 120.000 lei, se arată într-un comunicat al Parchetului.

În momentul în care a fost oprit în trafic, şoferul le-a declarat poliţiştilor că se deplasează în interes de serviciu, respectiv pentru a livra două aparate de aer condiţionat, prezentând în acest sens o adeverinţă eliberată de către angajator, aspecte care nu corespund realităţii.

Poliţiştii au descoperit că şoferul a încălcat obligaţiilor impuse de autorităţi, întrucât a tranzitat aproape tot teritoriul ţării, de la nord către sud, deplasarea fiind începută de pe raza judeţului Suceava, puternic afectat de infecţia cu coronavirus. AGERPRES


populare
astăzi

1 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic

2 Rusia expulzează un angajat al Ambasadei României la Moscova. Diplomatul chemat să fie anunțat de decizie a trecut printr-un „ritual de umilire” la MA…

3 „Densitatea de mușchi l-a salvat”: Andrei Bordeianu, în stare gravă după accidentul de motocicletă din București

4 VIDEO Trimisul lui Trump în România l-a sunat pe Nicușor Dan de față cu presa și l-a pus pe difuzor

5 Drona cu explozibil a fost mutată de două turiste pe plaja din Olimp înainte să ajungă geniștii