Un copil de 6 ani și un bărbat au murit după ce o mașină a intrat pe terenul de fotbal
Incidentul devastator a avut loc sâmbătă, 17 octombrie, în cadrul complexului sportiv Scheels Stryker din orașul Wichita, Kansas. Pe lângă copilul de 6 ani, în urma impactului și-a pierdut viața și un bărbat în vârstă de 35 de ani.
Bilanțul victimelor care au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență se ridică la 11 persoane. Potrivit datelor furnizate de poliție, printre cei afectați direct se numără cinci adulți și cinci copii cu vârste cuprinse între 5 și 9 ani. De asemenea, o a unsprezecea persoană a fost preluată de ambulanțe și dusă la spital după ce a acuzat afecțiuni medicale care nu au fost cauzate nemijlocit de lovitura autovehiculului.
Ipotezele luate în calcul de anchetatori
La volanul camionetei care a intrat pe teren se afla o femeie în vârstă de 34 de ani. Aceasta venise la baza sportivă pentru a-și însoți propriul fiu, care evolua într-un meci disputat pe un alt teren din cadrul aceluiași complex. Șoferița a fost reținută de forțele de ordine și, potrivit autorităților, colaborează pe deplin în cadrul anchetei.
Oamenii legii nu exclud nicio variantă în acest moment și încearcă să reconstituie firul evenimentelor. Anchetatorii analizează trei piste principale: o defecțiune tehnică a mașinii, o urgență medicală suferită la volan de femeia de 34 de ani sau chiar varianta unui act deliberat.
Șeful poliției din Wichita, Joe Sullivan, a explicat că prioritatea investigatorilor este stabilirea mobilului sau a cauzei exacte, potrivit publicației A Bola : „Știm ce s-a întâmplat, dar acum depunem eforturi susținute pentru a afla de ce s-a întâmplat. Deocamdată, nu avem un răspuns!”.
Comunitatea locală, în stare de șoc
Evenimentul a lăsat în urmă o comunitate profund marcată, care încearcă să înțeleagă cum a fost posibil un asemenea deznodământ la o competiție dedicată copiilor. Primarul orașului Wichita, Lily Wu, a transmis un mesaj după producerea tragediei.
„Este o tragedie copleșitoare pentru întreaga comunitate din Wichita. Familiile au venit la complex pentru a petrece o după-amiază urmărindu-și copiii la fotbal și nimeni nu și-ar fi putut imagina o tragedie de o asemenea amploare!”, a afirmat edilul, conform sursei citate.
Explorează subiectele:

