Un copil de opt ani a murit în Franţa după ce a fost lovit de un puc la un meci de hochei pe gheaţă

Un băiat de opt ani a murit, duminică, în Franţa, după ce a fost lovit de un puc trimis în tribune la un meci de hochei pe gheaţă, a anunţat clubul care a organizat meciul, citat de AFP.

Incidentul a survenit sâmbătă seară la Dunkerque, la un meci cu Reims, contând pentru campionatul primei divizii, a doua ligă a hocheiului francez.

O anchetă a fost deschisă pentru a stabili circumstanţele accidentului, a declarat procurorul din Dunkerque, Eric Fouard.

Patinoarul care a găzduit meciul este echipat cu protecţie din plexiglas pe mijloc, dar nu şi pe părţi, a anunţat Fouard.

"Cu mare tristeţe anunţăm că micuţul Hugo a murit în această dimineaţă...Odihneşte-te în pace, micuţule înger!", a scris clubul Dunkerque pe Twitter.

Hugo a primit primele îngrijiri sâmbătă, la patinoar, iar apoi a fost transportat la spitalul din Dunkerque şi apoi la Lille, unde a încetat din viaţă.

 


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români