Un cutremur puternic a lovit în largul coastelor Greciei. Ce magnitudine a avut

Un cutremur puternic a lovit în largul coastelor Greciei. Ce magnitudine a avut

Risc Seismic

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,1 a lovit Grecia miercuri dimineaţă devreme, epicentrul fiind situat în mare, la 15 kilometri de insula Kasos, în sudul Mării Egee, potrivit Institutului american de geofizică (USGS).

Epicentrul a fost situat în mare FOTO Shutterstock

Epicentrul a fost situat în mare FOTO Shutterstock

Seismul s-a produs la o adâncime de 78 de kilometri în jurul orei locale 01.51 (marţi, 22.51 GMT). Deocamdată nu sunt disponibile informaţii cu privire la posibile victime sau pagube, potrivit Agerpres .

Epicentrul cutremurului este situat la aproximativ 100 de kilometri de coastele insulelor Creta şi Santorini.

Regiunea insulei Santorini din Marea Egee, o destinaţie turistică populară în Grecia, a cunoscut o activitate seismică excepţională în ianuarie şi februarie , cu mii de trepidaţii care au făcut ca unii locuitori să fugă.

Situată pe mai multe falii geologice din sud-estul Mediteranei, Grecia este afectată în mod regulat de cutremure.

Ultimul cutremur mortal din arhipelag a avut loc în octombrie 2020, pe insula Samos, în Marea Egee, între Grecia şi Turcia. Cu o magnitudine de 7,0, acest seism a făcut doi morţi la Samos şi peste 100 în oraşul portuar Izmir din Turcia.

Sursa: adevarul.ro

Risc Seismic


populare
astăzi

1 Ăsta este ministrul Apărării din România? / După ce citiți, să încercați să vă răspundeți la întrebarea despre diferența dintre USR și PSD...

2 Cifre revoltătoare / Statul plătește anual 3.140.000.000€ pensii speciale pentru care nu s-a contribuit!

3 De ce devine România tot mai violentă. Explicația lui Andrei Caramitru dă fiori

4 ANAF vrea să scoată bani din „pițigoi” și „păsărici”

5 Mihaela Bilic avertizează în privința celui mai periculos obicei alimentar al românilor: „Vai de mămăliga noastră!”