Un deceniu de fact-checking cu Donald Trump: bilanțul unui război cu adevărul
Un jurnalist a verificat vreme de 10 ani afirmațiile lui Donald Trump Foto: AFP
Monitorizarea afirmațiilor făcute de Donald Trump a început ca un demers punctual în perioada în care Daniel Dale activa în redacția Toronto Star. Observând o frecvență neobișnuită a aserțiunilor neadevărate lăsate necorectate în discursul candidatului republican de atunci, jurnalistul a pornit o evidență sistematică, convins fiind că parcursul politic al acestuia se va opri la scrutinul din noiembrie 2016. „Am crezut că Trump va pierde alegerile din 2016. M-am înșelat”, recunoaște Dale într-o analiză publicată de CNN .
Până în 2020, tentativa de a verifica fiecare frază rostită a atins un prag copleșitor: Dale numărase deja peste 8.500 de declarații false formulate de Trump din toamna lui 2016 până în acel moment, volumul uriaș determinându-l să renunțe la cuantificarea exhaustivă.
Un profil fără echivalent pe scena de la Washington
Deși cinismul popular tinde să catalogheze neadevărul drept o trăsătură generală a clasei politice, Dale subliniază că situația liderului republican reprezintă o anomalie greu de egalat în istoria recentă a Statelor Unite.
„Joe Biden mințea uneori, JD Vance mințea uneori, republicanii și democrații din Congres mint uneori, secretarii de cabinet, inclusiv Robert F. Kennedy Jr., mint uneori; Washingtonul nu este capitala națiunii pentru adevărul direct. Dar este extrem de clar că nu există niciun oficial public la Washington care să mintă ca Trump – nu la fel de constant, nu la fel de evident, nu pe tot atâtea subiecte.”
— Daniel Dale
Analiza arată că ritmul în care sunt lansate aceste afirmații nu este uniform, ci explodează în momentele de maximă tensiune politică. Printre punctele critice identificate se numără campania pentru alegerile parțiale din 2018, procedurile legate de scandalul Ucraina din 2019, debutul pandemiei de COVID-19 și cursa prezidențială din 2020. Când presiunea crește, recursul la informații inexacte devine disproporționat.
În plus, tendința nu vizează exclusiv marile dosare de stat. Trump este renumit și pentru promovarea unor neadevăruri fără miză strategică, precum inventarea unui premiu pe care l-ar fi primit în Michigan sau o pretinsă discuție telefonică cu reprezentanții cercetașilor americani. Aceste fabulații despre chestiuni cotidiene sau banale definesc la fel de mult profilul său oratoric.
Șabloane retorice și reciclarea teoriilor conspirației
Un deceniu de investigații i-a permis jurnalistului să distingă tiparele predilecte ale fostului președinte. Un indiciu clasic al unei relatări îndoielnice îl constituie anecdotele în care personaje anonime i se adresează reverențios cu „sir” (domnule) sau istorii în care bărbați impunători ar fi izbucnit în lacrimi în prezența sa. Un alt capitol ce reclamă scepticism automat este cel al statisticilor: cotațiile din sondaje, indicatorii inflației, evoluția prețului la carburanți, sumele din investiții sau numărul participanților la mitinguri sunt frecvent deformate.
De asemenea, Trump acționează concomitent ca generator și distribuitor de conținut neverificat. De multe ori, el împrumută teorii conspiraționiste apărute în spațiul public și le acordă ecou internațional, ignorând aparatul guvernamental și experții care îi stau la dispoziție pentru a verifica faptele. Mai mult, jurnalistul remarcă faptul că infirmarea unei teze nu duce la retragerea ei: în pofida faptului că i s-a atras atenția asupra cifrelor reale privind inflația, Trump a admis existența contestațiilor, dar a continuat să folosească aceleași date eronate.
Capcana „denial-of-service” pentru instituțiile de presă
Efectul secundar al acestui tir continuu de afirmații neconforme cu realitatea a fost destabilizarea mecanismelor de presă. În fața unei producții masive de falsuri, mass-media riscă să normalizeze fenomenul.
„Dacă un politician spune o minciună flagrantă, este probabil ca aceasta să fie mediatizată intens; dacă un politician spune minciuni flagrante în fiecare săptămână, timp de ani de zile, este probabil ca majoritatea instituțiilor să înceteze să le mai considere știri și ca majoritatea să fie tratate ca zgomot de fundal”, notează Dale, comparând contextul cu un atac informațional de tip „denial-of-service”.
În timp ce temele economice directe, precum costul vieții și prețurile de la pompă, sunt ușor de confruntat de alegători cu propria realitate din magazine, alte subiecte rămân vulnerabile la manipulare continuă. Deși o parte a electoratului acceptă stilul provocator al lui Trump sau nu consideră onestitatea drept principalul criteriu de vot, Dale constată că există un interes major în rândul publicului pentru aflarea adevărului.
Costul uman și erodarea democratică
Efectele dezinformării sistematice au depășit demult sfera disputelor sterile dintre jurnaliști și oamenii de la putere, lăsând urme adânci în societate.
„Unele dintre minciunile lui Trump sunt atât de bizare sau banale încât nu mă pot abține să nu râd. În general, însă, minciunile sale au fost profund dăunătoare țării. Oamenii au murit din cauza revoltei de la Capitoliu, provocate de minciunile sale despre alegerile din 2020. Minciunile sale în care minimaliza Covid-19 au dus aproape sigur și la decese. Anumite persoane vizate de minciunile sale, inclusiv jurnaliști, judecători și lucrători electorali, s-au confruntat cu amenințări și hărțuire. Minciunile sale au agravat nenumărate dezbateri publice pe teme politice critice. Și democrația americană însăși este, de asemenea, mai afectată de toate aceste minciuni.”
— Daniel Dale
Concluzia retrospectivă este una nuanțată: verificarea faptelor nu constituie un panaceu și nu a oprit răspândirea neadevărurilor, însă rămâne un exercițiu esențial. Marea provocare a jurnalismului contemporan nu mai este doar demontarea unei erori, ci găsirea formulei prin care adevărul să nu fie înghițit de zgomotul permanent al avalanșei informaționale.
Explorează subiectele:
