Un document valoros al lui Galileo Galilei a dispărut din Biblioteca Naţională a Spaniei din Madrid

Un document valoros al lui Galileo Galilei a dispărut din Biblioteca Naţională a Spaniei din Madrid

Tratatul astronomic al lui Galileo Galilei a dispărut de la Bibiblioteca Naţională a Spaniei din Madrid şi este probabil ca valorosul document să lipsească cel puţin din 2014, informează marţi APA.

Informaţia a fost publicată de ziarul El Pais, provocând panică în Ministerul Culturii din Spania, care a organizat o întâlnire de criză cu conducerea bibliotecii abia după publicarea articolului în presă.

Tratatul astronomic ''Sidereus Nuncius" (''Mesagerul înstelat") este unul dintre cele mai importante titluri aflate în posesia Bibliotecii Naţionale a Spaniei. Originalul a fost tipărit la Veneţia în anul 1610. Valoarea sa a fost estimată de experţi la 800.000 de euro.

Conform El Pais, restauratorii au descoperit o copie în colecţia bibliotecii în anul 2014. Exemplarul arăta prea nou ca să fie din secolul al XVII-lea. O examinare mai detaliată a confirmat această suspiciune. Potrivit propriilor declaraţii, ei şi-au informat superiorii în legătură cu incidentul, dar nu s-au luat măsuri. Ulterior, în 2018, doi cercetători au atras din nou atenţia în legătură cu faptul că o copie dintr-un catalog digital era falsă. Abia atunci, o unitate specială a poliţiei a început o anchetă secretă.

Ministerul Culturii a declarat pentru El Pais că "nu ştia absolut nimic despre acest lucru" şi a cerut clarificări. Nici ministrul actual al culturii, nici predecesorul acestuia nu au fost informaţi despre furt. Cu toate acestea, conducerea bibliotecii susţine că a trimis un e-mail ministerului în acest sens.

Relatarea din ziar speculează că incidentul poate fi doar "vârful aisbergului". Lucrarea, în care Galileo descrie peisajul Lunii, fazele lui Venus şi lunile lui Jupiter, a atras mai demult atenţia unui hoţ de artă.

Între 2004 şi 2007 la Biblioteca Naţională a Spaniei a avut loc un furt spectaculos. La acea vreme, un aşa-numit istoric a tăiat, din ''Cosmographia", hărţi valoroase ale lumii făcute de geograful grec Ptolemeu, care mai târziu au fost găsite la un colecţionar care le cumpărase la o licitaţie. Mai multe hărţi au dispărut din bibliotecă, iar directorul bibliotecii la acea vreme a trebuit să demisioneze.

Aparent, în 2004, autorul furtului ceruse şi ''Mesagerul înstelat" al lui Galileo, în timp ce se afla în sala de lectură. O verificare iniţială nu a dezvăluit nimic suspect. Totuşi, destul de interesant este faptul că în 2005 în New York a apărut o copie a cărţii, care în 2014 s-a dovedit a fi un fals foarte elaborat.

În 1987, lucrarea lui Galileo fusese furată din bibliotecă, alături de alte cărţi. Doi ani mai târziu, acestea au fost confiscate de poliţie.

Luni seara, Ministerul Culturii a anunţat că a decis să revizuiască protocoalele de securitate şi să ia măsuri pentru a le îmbunătăţi.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...