Un elvețian a recoltat un dovleac de 750 de kilograme

Elvețianul Beni Merier poate fi considerat pe bună dreptate regele bostanilor: el a câștigat duminică, a șasea oară, concursul organizat în Elveția pentru desemnarea celui mai mare dovleac recoltat, cu unul de circa 750 de kilograme, relatează luni 7sur7.be.

Legumicultorul din Pfungen nu a reușit totuși să își depășească propriul record mondial, stabilit anul trecut în Germania cu un exemplar de 1.054 de kilograme. Valul de căldură estivală nu i-a permis dovleacului să atingă asemenea proporții. Dovlecii au nevoie de multă apă și se dezvoltă cel mai bine la temperaturi de circa 25 de grade Celsius, a spus Valerie Suter, organizatoarea evenimentului care a avut loc la Jona.

Alte tipuri de legume au profitat însă de căldura excepțională din acest an. Este cazul castraveților și morcovilor lui Jurg Wiesli din Dozwil. Clasat la doilea la categoria dovleci, el a înregistrat trei recorduri în Elveția: pentru cel mai mare morcov (1,9 kilograme), cel mai mare castravete (7,6 kilograme) și cel mai mare Field Pumpkin (31,7 kilograme), soi de dovleac destinat consumului. Tot Jurg Wiesli a depășit recordul european la cea mai mare floare a soarelui, cu o "pălărie" de 66 centimetri diametru, încheie 7sur7.be.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker