„Un eșec al sistemului”/Elitele ruse percep incursiunea ucraineană din Kursk ca pe o lovitură foarte mare pentru Putin

Pătrunderea unor unități militare ucrainene în regiunea Kursk și înaintarea lor timp de cinci zile, în pofida asigurărilor date de Statul Major de la Moscova precum că vor fi învinse și alungate din teritoriul recunoscut internațional al Rusiei, i-au nedumerit enorm pe funcționarii publici de rang înalt și pe afaceriștii din anturajul Kremlinului, relatează The Moscow Times .

„Este o lovitură foarte mare pentru reputația autorităților ruse, a armatei și a lui Putin. Și aceasta pentru că în doi ani și jumătate (de război la scară largă în Ucraina – n.r.) teritoriul Rusiei, cu excepția teritoriilor ocupate (în Ucraina – n.r.), a suferit pagube minime. Au fost doar de la (atacuri cu – n.r.) drone”, a declarat pentru The Washington Post un om de afaceri din Rusia citat sub rezerva anonimatului. „Dar acum nu este clar câte victime s-au înregistrat. Există distrugeri și este evident că ei (autoritățile, armata – n.r.) nu sunt capabili să oprească rapid acest lucru”, a adăugat omul de afaceri contactat de ziarul american.

Incursiunea ucraineană din Kursk este într-adevăr o lovitură pentru Moscova, deoarece conducerea a primit un semnal de la serviciile de informații, dar „nu au fost luate măsuri”, comentează politologul Serghei Markov, care exprimă, de regulă, opinii pro-Kremlin.

Este vorba de un eșec al întregului sistem și, din moment ce Putin se află în vârful sistemului, atunci este o lovitură clară pentru liderul de la Kremlin, notează The Moscow Times.

Unii oficiali ruși spun pentru The Moscow Times că incursiunea din Kursk a fost un șoc atât pentru conducerea de la Moscova, cât și pentru armată. „Este o mare palmă pentru președinte. Nu am reușit să respingem inamicul de zile întregi. S-a creat un pericol pentru regiune și pentru populația Rusiei. Nu așa se comportă o țară încrezătoare în victoria sa”, a declarat un oficial guvernamental.

Potrivit unor persoane care îl cunosc de multă vreme pe Putin, liderul de la Kremlin a apărut „frustrat” și „nemulțumit” în intervențiile publice pe care le-a avut miercuri și joi.

Financial Times și New York Times au constatat că unități din cel puțin patru brigăzi de asalt aerian și mecanizate sunt implicate în incursiunea ucraineană. Fostul ministru ucrainean al apărării Andrii Zagorodniuk, în prezent consilier guvernamental, a explicat pentru Financial Times că unitățile care au pătruns în Kursk au demonstrat capacitatea de a implementa „noi tactici de luptă cu arme combinate”, pe care le-au învățat de la instructori occidentali.

„Pare a fi o operațiune combinată destul de bine coordonată și planificată”, afirmă pentru The New York Times analistul militar Franz-Stefan Gadi, de la Institutul Internațional de Studii Strategice.


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă