Un eventual program de asistență financiară pentru Grecia, estimat la 82-86 miliarde de euro

Un eventual nou program de asistență financiară pentru Grecia este estimat la 82-86 miliarde de euro, potrivit documentului oficial al Eurogrup transmis duminică liderilor statelor membre ale zonei euro, relatează AFP. ''Eurogrupul ia notă de faptul că un eventual program ar avea nevoie de finanțări cuprinse între 82 și 86 miliarde de euro. Eurogrupul invită instituțiile (Comisia Europeană, FMI și Banca Centrală Europeană) să exploreze posibilitățile de reducere a acestui pachet'' prin fiscalitate sau privatizări, relevă documentul citat.

Același document menționează, ca una dintre opțiunile avute în vedere, că ''în cazul eșuării găsirii unui acord, Grecia s-ar putea vedea în situația de a i se propune negocierea rapidă a unei ieșiri temporare din zona euro, cu posibilitatea restructurării datoriei sale''.

Grecia a solicitat recent un nou ajutor financiar de la zona euro — estimat la circa 74 de miliarde de euro pe trei ani — și a propus finalizarea unui program de reforme ambițios.

Pentru a putea începe negocierile cu Atena, miniștrii de finanțe din zona euro au cerut ca Grecia să modifice taxa pe valoarea adăugată și sistemul de pensii, să extindă baza de impozitare pentru a crește veniturile la buget și să crească independența Oficiului național de statistică (Elstat).

Discuțiile continuă în prezent la Bruxelles la nivelul șefilor de stat și de guvern din zona euro, care trebuie să decidă dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile pentru începerea negocierilor cu Atena privind un nou program de asistență financiară de la creditorii internaționali (Comisia Europeană, FMI și Banca Centrală Europeană), al treilea program de acest fel în ultimii cinci ani. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker