Un fost jurnalist al BBC a fost ucis pe frontul din Ucraina: „Un om cu o voință de fier”

Un fost jurnalist al BBC a fost ucis pe frontul din Ucraina: „Un om cu o voință de fier”

Oleksandr Bondarenko, fost jurnalist al BBC News Ucraina, a murit pe frontul din Ucraina. Bărbatul s-a oferit voluntar la începutul invaziei ruse, relatează BBC.

Oleksandr Bondarenko a murit pe frontul din Ucraina. Foto: Twitter/ Olga Tokariuk

Nu se cunosc pentru moment detalii despre modul în care a fost ucis. Prietenii apropiați au afirmat că „moartea l-a prins din urmă într-o bătălie".

Prietenii, foștii colegi de la BBC și întreaga comunitate media din Ucraina i-au adus un omagiu jurnalistului talentat. Cunoscut sub numele de Sasha, Bondarenko era originar din orașul ucrainean Luhansk . Acesta a lucrat pentru BBC Ucraina din anul 2007 până în 2011 ca reporter de știri și prezentator.

Bondarenko a plecat de la BBC pentru a lucra pentru alte instituții mass-media. La începutul războiului a fost responsabil de proiecte speciale pentru RMA, cea mai importantă agenție de comunicare ucraineană.

Mai mulți jurnaliști și-au pierdut viața relatând despre război . Un interpret ucrainean, care lucra împreună cu un jurnalist italian, a fost ucis în urma unei ambuscade a lunetiştilor ruşi în zona oraşului Herson din sudul Ucrainei.

Un om cu o voință de fier. Un om cu cel mai bun playlist muzical”, a afirmat Vasil Samokhvalov de la RMA.

Fostul șef al serviciului ucrainean al BBC, Maciek Bernatt-Reszczinski , a afirmat că instituția fost extrem de norocoasă să îl aibă în echipa de la Kiev .

Bondarenko și-a început cariera în jurnalism la un post de radio din estul Ucrainei, înainte de a lucra pentru cele mai importante canale de televiziune ucrainene și apoi pentru serviciul ucrainean al BBC.

Mă uit la fotografiile noastre împreună și nu mă pot opri din plâns, deși îmi amintesc doar zilele noastre lipsite de griji din biroul din Kiev și cum râdeam împreună", a afirmat Marta Shokalo, redactor-șef al BBC Ucraina.

A continuat să lucreze ca reporter, relatând despre protestele antiguvernamentale din Kiev din 2013-2014 și, mai târziu, despre anexarea Crimeei de către Rusia, în martie 2014.

Olga Tokariuk, o fostă colegă a jurnalistului, a publicat pe Twitter o postare în care a transmis că: „Am lucrat timp de câteva luni cu Sasha Bondarenko în 2013-14. Era sufletul redacției”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...