
Un fotbalist trecut pe la FCSB a aflat că l-a înșelat soția doar privind-o: „Dovadă mai mare decât ce mi-a arătat Dumnezeu nu există”
Lansat de Ceahlăul Piatra-Neamț, fotbalistul Sebastian Chitoșcă (33 de ani), fost jucător la FCSB, a povestit cu a aflat că fosta lui soție, Alexandra, l-a înșelat. Între timp, cei doi au divorțat.
În urmă cu câțiva ani, Chitoșcă a participat la un reality-show care a avut loc în Republica Dominicană. Acesta a rămas în emisiune puțin peste 6 luni și s-a întors acasă cu aproximativ 60.000 de euro.
Pe parcursul desfășurării concursului, fostul fotbalist a dezvăluit că a visat că partenera sa de la acea vreme l-a înșelat, iar în momentul în care a văzut-o la aeroport, când s-a întors în România, s-a convins că într-adevăr i-a fost infidelă.
„Oamenii corecți sunt eliminați, de asta nu am prieteni, pentru că oamenii nu sunt pregătiți să trăiască în adevăr. Eu, de când sunt singur, de un an și jumătate, mi-am creat o conexiune cu Dumnezeu. Am văzut-o din aeroport, i-am văzut fața.
Un om pierdut, speriat, nu știa cum să reacționeze. Mi-am dat seama. Eu n-am citit multe cărți, dar citesc oamenii bine de tot. Am văzut în ochii ei că nu a fost fidelă. Dovadă mai mare decât ce mi-a arătat Dumnezeu nu există.
În vis și ce am văzut cu ochii mei. Niciodată nu am dat greș cu ce am simțit. A plecat singură, nu a putut să mai stea lângă mine. Se simțea vinovată, vedeam comportamentul ei. Dacă o sunam acum, de exemplu: „Ai ajuns la muncă, draga mea?”. „Ce mă tot suni, mă verifici?”. Am stat și eu 7 luni plecat acolo...”, a declarat Sebastian Chitoșcă.
Fostsul fotbalit se bucură că este singur. „N-a știut să-mi ascundă, era un om curat, un om bun. Eu n-am învinovățit-o atunci. Spun chestiile astea acum pentru că au trecut anii, nu mai avem nimic unul față de altul. Îți mulțumesc că m-ai părăsit, am devenit bărbat, am devenit om, sunt bine cum sunt acum”, a mai spus Sebastian Chitoșcă, potrivit Iamsport .
Sebastian Chitoșcă a fost jucătorul FCSB-ului în perioada ianuarie 2016-august 2017, însă nu și-a trecut în CV decât un meci la gruparea roș-albastră, fiind împrumutat la mai multe echipe. Cu toate acestea, fostul jucător de bandă stângă are în palmares o Cupă a Ligii cu FCSB, în sezonul 2015/2016. Chitoșcă s-a retras din activitate în 2019.
„Ongenda doarme două ore pe noapte”
Sebastian Chitoșcă a fost coleg la FC Botoșani cu Hervin Ongenda.
„De asta nu mai e unde a fost, pentru că n-are dorință, îl doare în cot de sport. Dar calitatea... Joacă la 10% din talent! Venise de la PSG. Bun rău de tot! Nu întâmplător a jucat la PSG. Nu are nimeni în România calitatea lui. Crede-mă!
Fotbalist mai talentat ca Hervin Ongenda nu este în România! Nici atunci nu era! Dacă ar fi avut 30% din dorința lui Sebastian Chitoșcă de a juca fotbal, tot la PSG era și acum. Dar omul doarme două ore pe noapte...
Ăia din Olanda (n.r.- de la Zwolle) i-au luat apartament în fața stadionului, ca să nu mai întârzie la antrenament. Și nici nu se ducea! Când joci cu Thiago Motta, cu Thiago Silva, cu Ibrahimovic, trebuie să ai calitate mare. E genul de fotbalist de câteva zeci de milioane (n.r.- de euro) reale”, a declarat Chitoșcă, potrivit Iamsport .
Sursa: adevarul.ro


