
Un fotograf acuză că filmarea în care un livrator nepalez e bătut e un fake. Reacția deputatului AUR Dan Tanasă
Un fotograf a acuzat pe rețelele de socializare că videoclipul în care un livrator nepalez este bătut pe o stradă din București este fake. Postarea sa a ajuns și la deputatul AUR Dan Tanasă, care a reacționat imediat.
"N-am cum sa nu împărtășesc cu voi asta, pentru că în primul rând e legat de domeniul nostru de foto-video și doi la mână, este un fake atât de grosolan cum rar mi-a fost dat să văd", a zis fotograful într-un video postat pe rețelele de socializare.
El a redat apoi imaginile publicate anterior de Marian Godină, în care un livrator nepalez este agresat de un bărbat în București, și a explicat motivele pentru care este de părere că videoclipul este regizat.
"Când te duci să-l arzi pe unu, nu te duci să-l atenționezi și filmezi cu telefonul. Pornește omul telefonul, face cu degetul lui în stânga și când se duce să-l trosnească face din telefon ca și cum l-ar fi lovit, nu se vede niciun pumn, evident", mai spune el.
El acuză că scopul videoclipului este denigrarea curentului suveranist: "Tot ce va spune puștiul de acum încolo are legătură cu denigrarea ideii de patriotism și suveranitate".
Mai mult de atât, fotograful susține că poliția era deja acolo: "Uitați-vă că nepalezul se întoarce către direcția din care puștiul a venit. Adică puștiul când s-a dus să îl bată pe ăsta, avea deja poliția în spate."
Reamintim că marți seară, un tânăr nepalez care lucra ca livrator de mâncare a fost atacat de un necunoscut pe o stradă din București . În timp ce se afla pe scuter, livratorul a fost urmărit de un bărbat care, după ce a pornit filmarea pe telefonul mobil, s-a apropiat și l-a lovit cu pumnul în față, fără ca acesta să apuce să reacționeze.
Livratorul, vizibil speriat, a cerut ajutor trecătorilor. În acel moment, un polițist care tocmai ieșise din tură a observat incidentul de la distanță. Agentul l-a somat pe agresor să rămână pe loc, însă acesta a încercat să fugă, astfel că polițistul l-a urmărit și a reuşit să-l imobilizeze rapid.
Reacția lui Dan Tanasă
Postarea a strâns mai multe reacții, iar printre internauții care au comentat se află și deputatul AUR Dan Tanasă.
"Total de acord cu analiza ta. Între timp eu primesc amenințări cu moartea, cică eu sunt vinovat", a scris el.
Ulterior, acesta a postat pe propia sa pagină de Facebook un mesaj în care blamează oamenii care încearcă să facă legătura între acest incident și afirmațiile făcute anterior de el.
"Jurnaliștii care încearcă să facă legătura între mesajele mele și un incident punctual ar trebui să fie preocupați mai degrabă de întrebările esențiale: de ce se ajunge ca un polițist aflat în timpul liber să fie singurul care intervine pentru a salva un om pe stradă? Unde sunt instituțiile statului? Unde sunt mecanismele de prevenție? Cine răspunde pentru faptul că în orașele României nu mai există siguranță, ci doar improvizație și noroc? Cum de legea funcționează pentru unii, dar pentru alții nu?", a scris deputatul.
Anterior, Dan Tanasă a publicat pe o rețea de socializare un mesaj în care îndeamnă românii să respingă comenzile livrate de imigranți și avertizează asupra pericolului unei „dictaturi” și al „valului islamist”, declarând că nu își dorește ca România să urmeze acest model.
„Refuzați comanda dacă nu e livrată de un român. Nu mai încurajați importul de muncitori necalificați din Asia și Africa. Treziți-vă!!!”, a scris deputatul.
Sursa: adevarul.ro