Un inspector antifraudă de la Constanţa a recunoscut în faţa procurorilor DNA că a luat mită

Un inspector antifraudă de la Constanţa a recunoscut în faţa procurorilor DNA că a luat mită, el fiind trimis în judecată recent de procurorii anticorupţie sub această învinuire după ce a avertizat un om de afaceri că urma să fie supus unor controale, se arată într-un comunicat transmis de DNA.

Inspectorul antifraudă Dumitru Daniel Tala este acuzat că, în luna ianuarie a acestui an, i-a transmis unui om de afaceri că două dintre societăţile administrate de acesta vor fi vizate de un control al ANAF şi i-a comunicat data la care va avea loc, precum şi obiectul controlului.

De asemenea, i-a transmis aceluiaşi om de afaceri că îl poate ajuta să nu fie sancţionat la terminarea controalelor, lucru cu care acesta a fost de acord, după mai multe negocieri.

"Foloasele necuvenite pretinse de inspectorul antifraudă nu au fost evidenţiate în mod concret, doar că valoarea acestora urma să se stabilească la sfârşitul verificărilor, în funcţie de gravitatea problemelor descoperite", se precizează în comunicatul DNA.

În acelaşi dosar este implicat şi Diamir Izet, care a menţinut legătura între inspectorul antifraudă şi omul de afaceri şi care este acuzat de complicitate la luare de mită. Procurorii DNA au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi cu Diamir Izet.

"În prezenţa apărătorilor aleşi, inculpaţii Tala Dumitru-Daniel şi Izet Diamir au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora", se mai arată în comunicatul DNA.

Procurorii DNA au stabilit pentru Tala trei ani închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de trei ani, şi interzicerea, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În cazul lui Diamir Izet, pedeapsa convenită este de doi ani şi nouă luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de trei ani şi interzicerea aceloraşi drepturi pentru doi ani. AGERPRES


populare
astăzi

1 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

2 VIDEO Premiul Darwin pentru prostie / Momentul în care un turist bulgar este mușcat de urs, în zona Barajului Vidraru

3 Fraților, e groasă treaba / Lia Savonea ar solicita Guvernului Bolojan drepturi salariale de 1 miliard de euro

4 Karner explică de ce Austria a blocat aderarea României în Schengen din 2022: „A fost una dintre cele mai dificile decizii din cariera mea”

5 SURSE Nicușor Dan amână desemnarea premierului. Tomac nu are majoritate