Un medic peruan a recunoscut practica sterilizării forțate impuse în timpul președinției lui Alberto Fujimori

Un medic peruan a recunoscut practica sterilizării forțate impuse în timpul președinției lui Alberto Fujimori

Un medic peruan a declarat marți că medicii din sistemul public de sănătate din țara sa au sterilizat sistematic mii de femei din mediul rural și femei indigene în timpul mandatului de președinte al fostului șef al statului Alberto Fujimori (1990-2000), care actualmente este încarcerat pentru o pedeapsă de 25 de ani, informează agenția de presă DPA.

Medicul Oscar Aguirre a declarat ziarului 'La Republica' că a fost angajat printr-un contract cu Ministerul Sănătății să efectueze zilnic până la 25 de astfel de proceduri în cadrul Programului Național de Planificare a Familiei.

Aguirre a declarat că medicii nu au acționat pe cont propriu în alegerea femeilor care urmau să fie sterilizate. El a descris un sistem de stimulente, inclusiv în produse alimentare, acordate asistentelor medicale însărcinate cu atingerea cotelor zilnice de femei care să se supună intervenției chirurgicale, dar și un sistem de sancțiuni în cazul în care acestea nu reușeau în demersurile lor de convingere.

Conform investigațiilor recente, între anii 1996 și 2000 peste 200.000 de femei indigene, dar și unii bărbați, au fost păcăliți sau hărțuiți pentru a se lăsa sterilizați, mulți împotriva voinței lor.

Rapoarte ale grupului pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International indică faptul că 2.000 de femei au deschis procese în legătură cu astfel de proceduri.

Anchetele deschise în 2003 pe aceste cauze de autoritățile guvernamentale din Peru au stagnat, însă din anul 2015 au fost promise noi măsuri pentru a da curs plângerilor și a-i pedepsi pe făptași, mai notează agenția DPA.

Alberto Fujimori execută o pedeapsă de 25 de ani pentru corupție și încălcări ale drepturilor omului. Sondajele de opinie din aceste zile arată că fiica sa în vârsta de 40 de ani, Keiko Fujimori, se află în fruntea preferințelor electoratului pentru alegerile prezidențiale din 10 aprilie, în calitate de candidată a partidului de centru-dreapta Fuerza Popular (Forța Populară) cu 34,6 la sută, următorul clasat întrunind numai 15 la sută din preferințe.

AGERPRES/(autor: Constanța Niță, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...