Un Mercedes 170V - maşina 'comisarului Moldovan' -, adjudecat la 28.000 de euro

Un Mercedes 170 V, din 1940, a fost adjudecat, joi seara, la preţul de 28.000 de euro, la licitaţia de antichităţi şi curiozităţi organizată online de Artmark.

Potrivit rezultatelor licitaţiei publicate pe site-ul Artmark, maşina "comisarului Moldovan", rol interpretat de actorul Sergiu Nicolaescu în filmul "Un comisar acuză", a avut preţul de pornire de 25.000 de euro.

Mercedes-Benz 170V este singurul model produs de Daimler-Benz înainte de Primul Război Mondial, a cărui construcţie a continuat şi după Al Doilea Război Mondial şi a fost cunoscut la acea vreme şi sub numele de "Calul de cursă al Germaniei". În anii '40, modelul a fost adaptat, între altele, în ambulanţe pentru front. Artmark arată că în România mai există patru exemplare Mercedes-Benz 170V în stare de funcţionare.

La aceeaşi licitaţie a fost cumpărat şi un Jeep Willys, la 19.000 de euro. Maşina a făcut parte din dotarea corpului de armată americană detaşat în Coreea de Sud în anii 1950.

Printre loturile adjudecate s-a numărat şi un vas grecesc din ceramică pentru ulei parfumat, posibil folosit în ritualul nupţial, vechi de circa 2.500 de ani, din colecţia actorului Anthony Quinn. Lotul, însoţit de raport de expertiză, a fost cumpărat la 3.250 de euro. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker