Un miros misterios a fost semnalat în mai multe regiuni din Rusia și Finlanda. „M-am trezit cu o durere de cap și nu puteam respira“

Un miros misterios a fost semnalat în mai multe regiuni din Rusia și Finlanda. „M-am trezit cu o durere de cap și nu puteam respira“

Un miros puternic și misterios a fost semnalat în regiunea din jurul capitalei Finlandei, Helsinki, a anunțat duminică departamentul de salvare al orașului, iar rapoarte privind mirosul au fost primite și din unele părți ale Rusiei, relatează The Independent .

Locuitorii din Helsinki au raportat un miros misterios, foto arhivă

Mirosul a fost simțit într-o zonă care se întinde pe o distanță de cel puțin 60 km de-a lungul coastei sudice a Finlandei și seamănă cu sulf sau cauciuc ars, a declarat departamentul.

„În Helsinki și în Uusimaa, mai ales, a fost observat, din când în când, un miros puternic în aer. Serviciul de salvare și alte autorități investighează în prezent această chestiune”, a scris într-o postare pe X departamentul de salvare Helsinki.

„Conform informațiilor actuale, din măsurătorile privind calitatea aerului ale Institutului meteorologic finlandez, mirosul nu reprezintă un risc pentru sănătate. Autoritățile vor continua să investigheze problema în cooperare”, i-au liniştit apoi autorităţile pe finlandezi.

La rândul său, mass-media rusă a relatat duminică şi ea că locuitorii din mai multe zone din Sankt Petersburg, orașul rusesc cel mai apropiat de Finlanda, s-au plâns de un miros neplăcut, comparându-l cu cel de gaz, gunoi sau cauciuc ars.

„A ajuns pe insula Vasilyevsky. Miroase ca un amestec de gunoi, cauciuc ars și scrum. M-am trezit din cauza mirosului la 7 dimineața , am închis toate ferestrele”, a spus pe social media Dasha Nukolova, o o rusoaică rezidentă în zona respectivă.

„Da, nici la Primorskaya nu poți respira, este un miros îngrozitor, ca de gaz. M-am trezit cu o durere de cap și nu puteam respira”, a completat utilizatorul Masha Artamonova.

Potrivit autorităților locale citate de publicaţia rusă Fontanka, stațiile de monitorizare nu au înregistrat nimic peste nivelurile permise de poluare a aerului.

Un comitet de gestionare a mediului din Rusia a susținut, de asemenea, că cele mai apropiate stații de monitorizare a aerului atmosferic nu au înregistrat un exces de poluare.

Până în acest moment, nici autorităţile finlandeze şi nici cele ruse nu au reuşit să stabilească provenienţa mirosului misterios şi neplăcut.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?