Un nord-coreean a fugit în Coreea de Sud, potrivit Seulului; este al doilea caz în mai puțin de o săptămână

Un nord-coreean a fugit în Coreea de Sud, potrivit Seulului; este al doilea caz în mai puțin de o săptămână

Un bărbat nord-coreean a fugit duminică în Coreea de Sud după ce a trecut frontiera, a informat armata sud-coreeană, acesta fiind al doilea caz de acest fel în mai puțin de o săptămână, transmite EFE.

Fugarul a fost localizat în partea de nord a gurii de vărsare a râului Han în orașul Gimpo, situat la vest de Seul, conform Statului Major Interarme sud-coreean, citat de agenția locală de știri Yonhap.

Autoritățile sud-coreene îl interoghează acum pe nord-coreean pentru a afla ce l-a determinat să fugă în Sud.

Este vorba de a doua dezertare în mai puțin de o săptămână, după ce un soldat din Coreea de Nord a fugit în Coreea de Sud prin Zona Demilitarizată, granița puternic fortificată care separă cele două țări. Respectivul caz, de marți, a fost primul cu aceste caracteristici din septembrie 2016.

Numărul refugiaților nord-coreeni în Coreea de Sud a ajuns la 30.000, la finalul anului trecut, potrivit datelor Ministerului Unificării de la Seul, dar majoritatea dezertărilor s-au produs prin frontiera dintre Coreea de Nord și China.

Numărul anual al fugarilor a crescut continuu, de la 1.384 — în 2005 până la 2.914 — în 2009, dar a căzut între 2011 și 2015 ca urmare a intensificării controlului nord-coreean la frontieră și al înăspririi pedepselor în ce privește persoanele arestate pentru fugă.

Cele două Corei se află tehnic în război, conflictul derulat între 1950 și 1953 luând sfârșit cu un armistițiu ce nu a fost niciodată înlocuit cu un tratat de pace.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Adrian Dădârlat)


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro