Un nou episod cu „dorei” din Poliția Română, alte două mașini făcute praf...

Două autospeciale de Poliţie au fost implicate, sâmbătă seara, 28 octombrie, într-un accident produs în oraşul Sântana, judeţul Arad, în timpul urmăririi în trafic a unui autoturism. Patru poliţişti au fost răniţi, fiind transportaţi la spital. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a deschis o anchetă internă privind accidentul şi modalitatea în care poliţiştii au intervenit.

”În seara zilei de 28 octombrie a.c., în jurul orei 23:00, în cadrul unei acţiuni desfăşurate pe raza oraşului Pâncota, un echipaj de poliţie a pornit în urmărirea unui autoturism. Autoturismul urmărit şi-a continuat deplasarea, iar în oraşul Sântana, autospeciala de poliţie, aflată în urmărire, a intrat în coliziune cu o altă autospecială. 4 poliţişti au fost transportaţi la spital în vederea evaluării stării lor şi acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Arad.

În acest caz, a fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, urmând a fi continuate cercetările pentru vătămare corporală din culpă.

”Concomitent, comanda IPJ a declanşat o cercetare internă, pentru clarificarea stării de fapt, modalitatea de intervenţie a poliţiştilor şi luarea măsurilor care se impun”, a precizat sursa citată.

Poliţiştii au fost testaţi cu aparatele alcooltest şi DrugTest din dotare, rezultatele fiind negative în toate cazurile.


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan