Un nou studiu arată că cicloanele tropicale actuale cresc mai rapid în intensitate: „Evoluţia este îngrijorătoare“

Un nou studiu arată că cicloanele tropicale actuale cresc mai rapid în intensitate: „Evoluţia este îngrijorătoare“

Un nou studiu realizat de cercetători din Statele Unite arată că cicloanele tropicale, denumite uragane atunci când se formează în Oceanul Atlantic şi în Marea Caraibilor, au început să crească mai rapid în intensitate decât o făceau în trecut.

Cicloanele cresc mai rapid în intensitate FOTO EPA EFE

Deoarece temperaturile de la suprafaţa oceanelor cresc din cauza schimbărilor climatice, cicloanele tropicale pot nu numai să absoarbă mai mulţi vapori de apă, ci şi să facă acest lucru din ce în ce mai repede, a explicat Andra Garner, cercetătoare la Royan University din New Jersey, autoarea studiului publicat în Scientific Reports, conform dpa, citată de Agerpres.

Cicloanele tropicale îşi obţin energia în principal din căldura extrasă din vaporii de apă pe care îi absorb deasupra unui ocean. Această evoluţie este îngrijorătoare - mai ales pentru că uraganele sunt greu de prezis în etapele lor incipiente şi pot duce la pagube potenţial catastrofale, a declarat Andra Garner. Ea a analizat datele ştiinţifice din baza statistică dedicată uraganelor Hurdata 2, care conţine date detaliate despre toate uraganele din perioada modernă. Rezultatele i-au pus pe gânduri pe cercetători.

Nevoia de a încetini încălzirea globală

Potrivit analizei sale, uraganele din zilele noastre prezintă o probabilitate de două ori mai mare de a se transforma dintr-o furtună mai slabă de categorie 1 într-un uragan puternic de categorie 3, sau chiar mai mare, într-un interval de doar 24 de ore. Între 1971 şi 1990, acest risc era de 3,23%, care a crescut între 2001 şi 2020 până la 8,12%.

Rezultatele cercetării subliniază nevoia de a încetini încălzirea climei globale pentru a limita creşterea şi mai rapidă în intensitate a cicloanelor tropicale, a declarat autoarea studiului. Ea a lansat totodată un apel pentru planificare costieră şi măsuri de comunicare care să le permită comunităţilor vulnerabile să se adapteze la pericolele tot mai mari reprezentate de cicloanele tropicale, arată Agerpres.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat