Un ofiţer de la Direcţia Poliţiei Rutiere, prins cu permis de conducere fals. El este cercetat de Parchetul General

Un ofiţer de la Direcţia Poliţiei Rutiere, prins cu permis de conducere fals. El este cercetat de Parchetul General

UPDATE Ofiţerul este cercetat disciplinar, în urma unui control intern făcut de Poliţia Română la sfârşitul lunii februarie fiind sesizat şi Parchetul General.

"Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia Control Intern, a efectuat verificări la Direcţia Rutieră încă din data de 28 februarie a.c., cu privire la situaţia unui ofiţer faţă de care s-a constat că nu deţinea permis de conducere", arată miercuri Poliţia Română, într-un comunicat de presă.

Potrivit unor surse din Poliţie, citate de Mediafax, ofiţerul Augustin Căpâlnaş, de la Direcţia Poliţiei Rutiere, avea atribuţii legate de educaţia rutieră. La un moment dat, acesta ar fi vrut să se mute pe o altă linie de muncă şi a fost nevoit ca, printre alte documente, să facă şi dovada faptului că deţine permis de conducere.

În acest context, poliţistul ar fi recunoscut în faţa colegilor săi că nu are permis. Aceştia l-au întrebat cum a condus până acum, atât maşina de serviciu cât şi autoturismul personal, iar Căpâlnaş ar fi arătat un permis care nu era al lui, au precizat sursele citate.

Potrivit unor oficiali din Poliţia Română, ofiţerul este încă în funcţie, acesta fiind în prezent în concediu medical. Pe numele lui Căpâlnaş a fost deschis un dosar penal.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 BREAKING Zeci de funcționari au ajuns pe funcții în ANAF și Ministerul Finanțelor cu studii făcute la universități fantomă

2 Ce se întâmplă? / Cel mai bogat om al planetei „arată semne de îmbătrânire accelerată”

3 VIDEO CTP, necruțător cu Anca Alexandrescu

4 VIDEO Rușii, dați cu „cracii-n sus” la Pokrovsk?

5 VIDEO Priviți, ucrainenii au „prăjit” cea mai mare rafinărie Lukoil din Rusia, care produce 30% din consumul de benzină al țării