Un procuror independent va investiga documentele secrete găsite în posesia lui Biden

Ministrul american al Justiţiei, Merrick Garland, a numit joi un procuror independent pentru a investiga documentele confidenţiale găsite într-un fost birou şi în reşedinţa privată a preşedintelui Joe Biden, relatează AFP.

Ministrul Justiției din SUA a numit un procuror în cazul documentelor confidențiale FOTO Twitter

Ministrul Justiției din SUA a numit un procuror în cazul documentelor confidențiale FOTO Twitter

„Am semnat un document prin care Robert Hur este numit procuror special" şi care "îl autorizează să investigheze orice persoană sau entitate care ar fi putut încălca legea" în acest caz, a spus oficialul american în cadrul unui scurt discurs, relatează Agerpres.

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor a SUA, republicanul Kevin McCarthy, a declarat joi că este nevoie de o investigaţie a Congresului american , după ce documente confidenţiale din perioada în care actualul preşedinte democrat Joe Biden era vicepreşedinte al SUA (2009-2017) au fost găsite într-una din reşedinţele sale private şi la un fost birou al său într-un think-tank din Washington, notează agenţia EFE.

Vorbind la o conferinţă de presă, McCarthy a denunţat un standard dublu prin raportare cu cel al fostului preşedinte republican Donald Trump, care este investigat tot pentru găsirea unor documente confidenţiale la reşedinţa sa şi care datează din perioada când era la Casa Albă.

Au descoperit un „mic număr” de acte secrete

Avocaţii preşedintelui american Joe Biden au descoperit un ''mic număr'' de documente marcate ca fiind confidenţiale într-un garaj al locuinţei private a şefului statului din oraşul Wilmington, statul Delaware, a anunţat joi Casa Albă, transmit AFP şi Reuters.

Un alt document a fost găsit într-o încăpere adiacentă garajului, în timp ce în casa din staţiunea Rehoboth Beach, tot în Delaware, dar pe malul Atlanticului, nu s-au găsit documente, a precizat într-un comunicat avocatul special al Casei Albe Richard Sauber, relatează Agerpres.

Administraţia "cooperează pe deplin" pentru a se asigura că documentele găsite sunt gestionate în mod adecvat , a menţionat acesta. Este vorba de hârtii datând din perioada în care preşedintele SUA era Barack Obama, iar Biden era vicepreşedinte. Anunţul de joi vine după ce luni Sauber a confirmat o relatare a CBS privind găsirea unor documente clasificate din perioada când Joe Biden a fost vicepreşedinte la un fost birou al acestuia de la un think-tank din Washington.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte