Un procuror paraguayan antimafia a fost asasinat pe o plajă din Columbia, în timp ce se afla în luna de miere

Marcelo Pecci, un cunoscut procuror antimafia din Paraguay, a fost ucis în Columbia, în timp ce se afla în luna de miere. Soția sa anunțase cu câteva ore înainte că este însărcinată, anunță BBC .

Un înalt procuror paraguayan, care a luptat împotriva crimei organizate în țara sa natală, a fost împușcat mortal în timpul lunii de miere în Columbia. Marcelo Pecci se afla pe o plajă de pe insula Baru când a fost ucis de doi bărbați înarmați.

Cu câteva ore înainte de împușcături, soția lui Pecci anunțase pe Instagram că este însărcinată.

Președintele paraguayan Mario Abdo Benitez a descris împușcăturile ca fiind o „crimă lașă".

Soția sa, jurnalista Claudia Aguilera, a declarat că au fost abordați de doi bărbați pe o plajă privată. Ea a mai spus că soțul său nu a primit nicio amenințare. „Doi bărbați l-au atacat pe Marcelo. Au venit cu o barcă mică, sau cu un jet ski, adevărul este că nu am văzut bine", a declarat Aguilera pentru ziarul El Tiempo. Unul dintre agresori a coborât și „fără să spună nimic l-a împușcat pe Marcelo de două ori, un (glonț) l-a lovit în față și altul în spate", a spus ea.

Șeful poliției columbiene și anchetatorii din Paraguay s-au deplasat la locul crimei. Oficiali din Statele Unite vor ajuta și ei la anchetă, a declarat șeful poliției naționale din Columbia, generalul Jorge Luis Vargas.

Pecci era specializat în crimă organizată, trafic de droguri, spălare de bani și finanțare a terorismului.

În 2020, el a lucrat la un caz împotriva fostului fotbalist brazilian Ronaldinho, care a fost arestat în timp ce încerca să intre în Paraguay cu un pașaport fals.



populare
astăzi

1 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

2 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?