Un program mai intens de activităţi fizice la vârsta mijlocie prelungeşte viaţa, sugerează un studiu

Un program mai intens de activităţi fizice la vârsta mijlocie prelungeşte viaţa, sugerează un studiu

Un program mai intens de activităţi fizice realizat la vârsta mijlocie, sau mai târziu pe parcursul vieţii, reduce riscul de moarte timpurie, sugerează un nou studiu, citat de Press Association.

Studiul, publicat în revista British Medical Journal (BMJ), a ajuns la concluzia că oamenii pot avea parte de beneficii ''substanţiale'', indiferent de cât de multă activitate fizică au realizat anterior.

Rezultate similare au fost înregistrate în cazul celor care au supravieţuit în urma unui cancer, dar şi de cei care au suferit de boli cardiovasculare, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Cambridge. Potrivit unor cercetări anterioare, activităţile fizice au fost asociate cu un risc scăzut de deces în cazul unor boli cardiovasculare şi în anumite tipuri de cancer.

Această nouă cercetare analizează însă modificările apărute în intensitatea cu care activităţile fizice sunt practicate în diferite momente ale vieţii. Cercetarea a studiat peste 14.500 de bărbaţi şi femei, cu vârste cuprinse între 40 şi 79 de ani, care au fost evaluaţi în perioada 1993-1997 şi monitorizaţi apoi până în 2016.

Un nivel mai ridicat de activitate fizică şi creşterea intensităţii activităţilor fizice de-a lungul timpului au fost asociate cu o durată mai lungă de viaţă, potrivit studiului.

Persoanele cu o viaţă sedentară la începutul studiului, dar care au ajuns la 150 de minute pe săptămână de activitate fizică de intensitate moderată în următorii cinci ani au înregistrat un risc de deces cu 24% mai mic. Totodată, ei au prezentat un risc cu 29% mai scăzut de deces în boli cardiovasculare şi un risc de deces mai redus cu 11% în caz de cancer.

"Aceste rezultate sunt încurajatoare, nu în ultimul rând pentru adulţii de vârstă mijlocie cu boli cardiovasculare preexistente şi cancer, care pot câştiga încă beneficii substanţiale de longevitate devenind mai active, concluzie care oferă un sprijin suplimentar în ceea ce priveşte beneficiile activităţii fizice asupra sănătăţii la publicul larg", au mai spus cercetătorii.AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR