Unificarea Principatelor Române a fost visul mai multor aventurieri care s-au perindat pe tronul Moldovei. Culmea, cei mai numeroși susținători ai acestui proiect, nu au fost de origine română.

Gabriel Bethlen, principele Transilvaniei FOTO adevarul

Pe 27 mai 1600, printr-un hrisov, Mihai Viteazul își asuma titlul de „Domn al Țării Românești, Ardealului și Moldovei”, reușind pentru prima dată în istorie să unifice toate teritoriile cu populație românească majoritară. A fost o unire efemeră de numai câteva luni. Iar proiectul acesta nu a fost doar o inițiativă exclusivă a lui Mihai Viteazul. A fost susținut și visat și de domnitori anteriori voievodului muntean dar și ulterior, după moartea sa. În mod paradoxal, această idee a unui „Regat Dacic” care să cuprindă Transilvania, Țara Românească și Moldova a fost susținut mai abitir de străini, inclusiv aventurieri care au ajuns conjunctural pe tronul Moldovei, în special.

Fiul unui marinar grec și primul „Plan Dacic”

Primul domnitor al unui principat românesc care s-a gândit să unească Țara Românească, Transilvania și Moldova, în mod paradoxal, nu a fost român. Era fiul unui marinar grec din insula Samos și a rămas în istorie cu numele Iacob Ieraclid sau Despot Vodă.

S-a născut în anul 1511 și fiind copil sărac a intrat, în adolescență, în serviciul despotului de Samos. Acesta era foarte atașat de Iacob, și neavând urmaș l-a numit moștenitor. La moartea protectorului său, Iacob Ieraclid a devenit peste noapte bogat și pe deasupra despot de Samos și Paros. Iacob era însă un aventurier înnăscut. Nu-i plăcea să stea prea mult într-un loc. A bântuit prin Europa. Mai exact, a studiat medicina pe la Montpellier, în sudul Franței, dar a servit și ca mercenar. A ajuns în serviciul regelui Henric al II-lea și a luptat și în armata franceză pentru recucerirea orașului Metz. Astfel a ajuns să cunoască foarte bine meseria armelor. „Era un bărbat frumos la înfățișare, nu mare de stat, vânjos și cu draci în corp”, mărturisea istoricul Leonclavius. Iacob Ieraclid intră într-o serie de intrigi, schimbă tabere și ajunge în serviciul lui Carol Quintul. În 1555 a fost investit în grad de cavaler și conte palatin.

A continuat să rătăcească prin Europa, trecând din compania protestanților de la Wittenberg prin Danemarca, Suedia, Prusia și în cele din urmă Polonia. Din Polonia a ajuns la curtea lui Alexandru Lăpușneanul unde a început să comploteze împotriva domnitorului Moldovei. A fost dat în vileag însă și a fugit. Abia în 1561, ajutat de împăratul romano-german, Iacob Ieraclid reușește să-l înfrângă pe Lăpușneanu în bătălia de la Verbia și astfel devine domnitor al Moldovei. Era un aventurier grec ajuns pe tronul Moldovei. Dar era un personaj cult, umblat prin lume și care a încercat să modernizeze Moldova. A ridicat prima școală umanistă, „Schola latina” la Cotnari și a încercat să scoată țara de sub influența otomană, deși fățiș se arăta supus sultanului. Visul lui era unificarea Moldovei, Valahiei și Transilvaniei în același stat, un „regat dacic”. Mai mult decât atât, așa cum arată documentele, Despot Vodă a folosit ca argument originea romanică, comună, a locuitorilor majoritari din cele trei principate.

„Este bine cunoscut pentru istorici că printre planurile mărețe ale domnului Moldovei se număr și organizarea unui război antiotoman pentru recâștigarea independenței Țărilor române. Conform documentelor, în februarie 1562, la câteva luni după luarea domniei, Despot lansează de la Vaslui un apel către moldoveni în care, afirmând originea lor romană, îl cheamă să-l sprijine în noua campanie anti-otomană. «Voi lupta zi şi noapte contra necredincioşilor şi blestemaţilor de turci împreună cu voi, oameni destoinici, descendenţi ai valoroşilor romani, care au făcut să tremure lumea»”, arată Adina Berciu în lucrarea „O încercare de unificare a celor trei ţări române în timpul domniei lui Despot-Vodă (1561-1563)”.

A încercat să alipească Țara Românească, cu ajutorul diplomației și a unei mezalianțe, iar Transilvania a vrut să o invadeze cu „binecuvântare” tocmai de la sultan. Planurile i s-au năruit pe rând și a ajuns să fie trădat de boieri. A fost ucis pe câmpul de luptă de hatmanul Ștefan Tomșa, cel care i-a luat și tronul.

Un principe maghiar și ambițiile sale dacice

Un alt mare susținător al unui „Regat dacic” a fost și principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen. Acesta provenea dintr-o familie de nobili maghiari fiind copilul lui Farkas Bethlen și al Druzsianei Lazar. S-a născut la Ilia, dar a rămas orfan la 13 ani și a fost luat în custodie de unchiul său de la Lăzarea, Andras Lazar. A servit la curtea prințului Sigismund Bathory, unde a învățat meseria armelor. Ba chiar l-a însoțit în campania din Țara Românească, în sprijinul lui Mihai Viteazul. A fost implicat în politica transilvăneană în timpul domniei mai multor principi. În cele din urmă, în 1613 s-a ridicat împotriva principelui Gabriel Bathory. Acesta din urmă a fost ucis de proprii ofițeri, iar cu acordul turcilor, Gabriel Bethlen ajunge pe tronul Transilvaniei. Decizia i-a nemulțumit pe Habsburgi, cei care vor rămâne până la capăt rivalii principelui transilvan. Cu toate acestea, în 1615, împăratul romano-german Matia I îl recunoaște ca principe al Transilvaniei, cu o clauză secretă, acela de a-l ajuta împotriva otomanilor. În timpul celor 16 ani de domnie, Bethlen a adus o strălucire deosebită Transilvaniei.

A domnit ca un principe moderat, fără excese și cruzime, dezvoltând comerțul, industria, ridicând noi castele și edificii. A avut una dintre cele mai sofisticate și impresionante curți din Europa Centrală, fiind un mecena desăvârșit. A încurajat dezvoltarea culturii și credinței calviniste, a ridicat școli și a trimis la studii în străinătate mulți studenți transilvăneni. Ba chiar le-a impus nobililor să-i lase pe slujitori să se educe și aibă acces la educație. Din punct de vedere militar și-a constituit o armată puternică de mercenari. Gabriel Bethlen avea ambiții mari. S-a luptat pentru coroana Ungariei și visa să devină rege al Ungariei, Poloniei și al Boemiei. Ceea ce ne interesează pe noi, este faptul că eruditul principe al Transilvaniei visa la un regat Dacic care să cuprindă, evident, Transilvania, Valahia și Moldova. „Mai important pentru noi este planul pe care l-a avut Bethlen de a ajunge rege al Daciei («rex Dacia e »), reunind câteştrele ţările româneşti sub stăpânirea sa. O corespondenţă din Decembrie 1627 ne arată că el făcea în acest sens demersuri la Poartă. Turcii, cari n-aveau însă niciun interes să creeze un asemenea organism puternic în coasta lor şi care nu uitaseră cele păţite sub Mihai, nu aprobară cererea. Bethlen nu încerca s-o realizeze cu armele", scria Constantin C. Giurescu în „Istoria Românilor”.

Fără să forțeze nota cu otomanii, Gabriel Bethlen renunță la plan. Avea nevoie de liniște în flancul estic în timp ce se războia cu habsburgii.

Rătăcitorul italian și visele sale din Moldova

În fine, un alt susținător al unui „Regat Dacic„ după modelul lui Mihai Viteazul a fost un rătăcitor italian cunoscut în istorie sub numele de Gaspar Graziani. S-a născut prin 1580, în anul Bihac, un oraș din Bosnia-Herțegovina, fostă posesiune a Republicii Venețiene. Se spune că era italian ca origine. Alții că ar fi fost jumătate italian-jumătate croat. A rătăcit prin Europa și a învățat mai multe limbi străine. Cert este că la maturitate vorbea italiana, croata, germana, turca și engleza. Nu se știe în ce circumstanțe a ajuns în compania solilor Angliei la Constantinopol, Sir Henry Wotton și Sir Dudley Carleton. Cameleonic și inteligent, plus poliglot, Gaspar Graziani și-a făcut rapid loc în lumea diplomației. A devenit interpret al misiunilor diplomatice englezești la Înalta Poarte și mai apoi trimis al Marelui Duce de Toscana, Cosimo al II lea dar și al viceregelui Spaniei din Neapole. Până în jurul vârstei de 40 de ani, Gaspar Graziani s-a plimbat prin aproape toată Europa, dar și în Imperiul Otoman.

A fost inclusiv servitor al dogilor Veneției. Ba chiar ajunsese și spion dublu în relația Imperiul Otoman-Imperiul Habsburgic. Cert este că la un moment dat a început să aibă vise de mărire. Cu relațiile pe care le avea dar și cu averea frumoasă pe care a strâns-o, Gaspar Graziani a pus mâna pe tronul Moldovei în 1619. L-a înlăturat pe Radu Mihnea și a trecut la ortodoxie (n.r - era catolic). Dar cu toate acestea Gaspar Graziani visa în secret la o cruciadă antiotomană. Ba chiar se gândea să facă și el un „Regat al Daciei” unind Valahia, Moldova și Transilvania.

În acest scop a încheiat alianța cu Polonia, cu hatmanul Zolkiewski, la Hotin, prin care trebuia să scape de turci. Nu era simpatizat nici de popor și nici de boieri iar acest lucru i-a adus prăbușirea. În timp ce polonezii s-au încăierat cu otomanii și tătarii în bătălia de la Țuțora din 1620, Gaspar Graziani a trecut de partea polonezilor. Boierii l-au trădat, iar rătăcitorul italian a fugit de pe câmpul de luptă. A fost însă ajuns din urmă și decapitat de doi boieri moldoveni.