Un scriitor german de origine turcă, arestat în Spania la cererea Ankarei

Scriitorul german de origine turcă Dogan Akhanli a fost arestat sâmbătă în Spania la cererea Turciei, a anunțat Volker Beck, deputat din partea Verzilor germani, care vede în această arestare un substrat politic, informează AFP și DPA.

"I-am cerut Ministerului de Externe german să întreprindă toate demersurile pe lângă autoritățile spaniole pentru a împiedica o extrădare spre Turcia", a declarat Beck.

Potrivit publicației regionale Kolner Stadt-Anzeiger, care citează un avocat al scriitorului, acesta, născut în 1957 în Turcia și care locuiește din 1992 la Koln (vestul Germaniei), a fost arestat sâmbătă dimineața la orele locale 08:30 (07:30 GMT) în Granada de către polițiști spanioli care aveau o "notă roșie" emisă de Interpol.

În opinia lui Volker Beck, această arestare arată că președintele turc Recep Tayyip Erdogan încearcă "să-și extindă puterea dincolo de frontierele țării sale, să intimideze vocile critice și să le urmărească peste tot în lume".

Dogan Akhanli, care a scris inclusiv o triologie evocând genocidul armenilor, face obiectul unor persecuții în Turcia, continuă publicația din Koln, fără alte precizări.

Relațiile dintre Turcia și Germania s-au deteriorat foarte tare după puciul eșuat din 15 iulie 2016, imputat predicatorului Fetullah Gulen autoexilat în SUA și care neagă orice implicare. Ankara a acuzat Berlinul că dă dovadă de indulgență față de 'teroriști', găzduind separatiști kurzi și presupuși puciști. La rândul său, Germania a condamnat amploarea epurărilor din Turcia după puciul eșuat în urma căruia peste 50.000 de persoane au fost arestate. În prezent, există zece cetățeni germani, unii cu dublă cetățenie, aflați în detenție în Turcia.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă