Un seism cu magnitudinea 6,5 s-a produs în sudul Iranului (EMSC)

Risc Seismic

Două seisme puternice s-au produs duminică în sudul Iranului în apropiere de portul Bandar Abbas, forţând rezidenţii să-şi părăsească domiciliile şi provocând decesul a cel puţin o persoană, potrivit televiziunii de stat, informează Reuters.

Seismele, cu magnitudini de 6,3 şi 6,4, au zdruncinat provincia Hormozgan, potrivit televiziunii de stat, iar unda de şoc a fost resimţită de-a lungul golfului Dubai.

''O persoană a decedat după ce un stâlp de electricitate s-a prăbuşit peste aceasta'', a precizat televiziunea de stat iraniană, citând oficiali locali.

Iranul se află la intersecţia mai multor falii geologice şi a fost afectat de mai multe cutremure devastatoare în ultimii ani.

Potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean, magnitudinea unuia dintre seisme a fost de 6,5 şi s-a produs la o adâncime de 10 kilometri.

''Cutremurul a fost resimţit în mai multe oraşe iraniene din sudul provinciei Hormozgan'', a declarat un oficial local pentru postul public de televiziune.

Postul public de televiziune a prezentat rezidenţi din Bandar Abbas fugind cuprinşi de panică din locuinţe. Potrivit agenţiei de stat IRNA, locuinţele din regiune nu au suferit pagube structurale.

Seismul a fost de asemenea resimţit de-a lungul golfului în Dubai, potrivit unor rezidenţi.

''A fost resimţit în regiuni din nordul şi estul Emiratelor Arabe Unite fără să producă efecte'', a precizat într-un Tweet Centrul Naţional de Meteorologie al EAU.AGERPRES

Risc Seismic


populare
astăzi

1 Nu-i mai satură Dumnezeu! / Noi creşteri salariale la parchete / Încet, încet, țara asta nu mai are nevoie de vot, că a devenit inutil, ci de o nouă revol…

2 Așa o fi?

3 VIDEO Noi amănunte despre atacul Ucrainei care a zguduit Moscova

4 Ce o deranjează cel mai mult la români pe o tânără venită din Taiwan: „În rest, e binișor”

5 Favoriții lui Nicușor Dan. Trei nume de tehnocrați pe lista președintelui SURSE