Un sud-african și-a recuperat mașina la 22 de ani după ce i-a fost furată

Polițiștii i-au restituit mașina unui sud-african la 22 de ani după ce i-a fost furată în Pretoria, potrivit unor surse ale poliției, citate joi de mass-media locale.

"Munca mea de zi cu este de a recupera mașinile și de a-i suna pe clienți să vină să-și preia autoturismele", a explicat agentul Kwakwa Ntokola care a recuperat mașina, încercând să minimalizeze incidentul.

Proprietarul Derrick Goosen și-a găsit marți în sfârșit mașina Toyota Corolla care îi fusese furată în februarie 1993, la Wonderboom South, în Pretoria.

Poliția a localizat autoturismul în timpul unui control în provincia Limpopo, deși șasiul și numărul autoturismului fuseseră modificate.

Agentul Ntokola a demarat atunci un proces de durată pentru a-l găsi pe proprietar și a-i comunica faptul că i-a fost găsită mașina. "Nu a fost mare lucru... până când proprietarul a luat legătura cu mass-media. Este rutina mea zilnică", a glumit el.

Autoturismul care are 27 de ani este în stare bună și încă funcționează. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR