Un tânăr de 19 ani a evadat dintr-un birou al Poliției unde se afla în arest / Băiatul a ieșit pe geam, deși avea mâinile încătușate

Un tânăr de 19 ani aflat în arest a evadat dintr-un birou al Poliției. Băiatul a reușit să iasă pe geam, deși avea mâinile încătușate. Tânărul, care se afla în biroul Secției 15 de Poliție pentru audieri, a fost găsit la aproximativ o oră de polițiștii Secției 16.

În prezent, se efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare.

De asemenea, au fost dispuse verificări, prin structura de control intern, cu privire la modul în care polițiștii și-au îndeplinit atribuțiile în acest caz.


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker