Un tânăr de 26 de ani a fost găsit mort într-o toaletă a trenului Iași–București

Un tânăr de 26 de ani a fost găsit spânzurat, sâmbătă, într-o toaletă a trenului Interregio Iași–București , notează publicația Vremea Nouă. Descoperirea a fost făcută de unul dintre controlori, la scurt timp după plecarea trenului din Gara Iași. Acesta a fost oprit de urgență în gara Crasna, județul Vaslui.

Trenul a staționat mai bine de o oră în gara Crasna. FOTO: Facebook

Trenul a staționat mai bine de o oră în gara Crasna. FOTO: Facebook

Potrivit Biroului Județean Poliție Transporturi Vaslui, șeful de tren a alertat autoritățile prin 112, anunțând că un călător a fost găsit inconștient, spânzurat, în baia vagonului. La fața locului, echipajele SMURD au efectuat manevre de resuscitare, însă medicii au declarat ulterior decesul tânărului.

Trenul a staționat mai bine de o oră în gara Crasna pentru ca polițiștii și procurorii să poată efectua cercetările necesare la fața locului. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vaslui pentru efectuarea necropsiei.

Polițiștii au deschis o anchetă, iar principala ipoteză este cea a sinuciderii.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker