Un traficant de minore, prins de italieni într-un dulap la două zile de la condamnarea definitivă din România

Un traficant de minore, prins de italieni într-un dulap la două zile de la condamnarea definitivă din România

Claudiu Grecu, 46 de ani, căutat de autoritățile române pentru a executa o pedeapsă de 11 ani și jumătate pentru trafic de persoane a fost prins în Roma, la numai două zile de la condamnarea sa definitivă, anunță Corriere della Sera.

Când carabinierii s-au prezentat la casa prietenului său, de pe strada Caio Sulpicio, din cartierul Don Bosco, Claudiu Grecu, 46 de ani, considerat a fi unul dintre șefii din exploatarea prostituției fetelor minore, a fugit și s-a ascuns într-o cameră.

Carabinierii l-au găsit imediat și l-au încătușat, bărbatul nu a opus rezistență.

Era căutat de Poliția Română de de două zile, a fost dat în urmărire generală în 10 septembrie, după ce a fost condamnat la 11 ani și jumătate de închisoare pentru trafic de persoane.

Potrivit organelor de anchetă de la București, care au demarat o strânsă colaborare cu carabinierii, Grecu se afla la Roma pentru a regla conturile în cercurile infracționale ale compatrioților săi care l-ar fi trădat în trecut. Autoritățile italiene, alertate de polițiștii români cu privire la locul unde se afla omul căutat, au ajuns înainte ca acesta să poată face vreo mișcare.

Grecu ar urma să fie trimis în România.

„Procedurile judiciare sunt în derulare pentru punerea în executare a mandatului european de arestare”, a confirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Dolj, Cristian Grigorescu, citat de ziarul italian.

Grecu, rezident în Craiova, dar aflat deseori la Roma, a fost dus la penitenciarul Regina Coeli, iar în câteva zile se va decide dacă se acceptă sau nu cererea de extrădare în România depusă de magistrații din Dolj.

Potrivit constatărilor Poliției Române, cel puțin patru fete de 17 ani au fost transferate în Italia, probabil și la Roma, cu perspectiva unui loc de muncă cinstit și sigur în Italia. Astfel au fost convinse și familiile fetelor să fie lăsate să plece. Dar, așa cum s-a întâmplat de multe ori în trecut, a fost o capcană. Nu le aștepta un loc de muncă de muncă, ci violență și exploatare.


populare
astăzi

1 Fotografia care i-a convins pe români că sunt urmașii dacilor. Acum un secol, un scoțian a surprins-o într-un sat uitat din munți

2 Capul Verde, paradisul exotic ascuns al turismului sexual. Băieții Western Union și secretele nevăzute

3 „Gata cu împușcăturile”. Mesajul lui Trump după întâlnirea cu Zelenski: „Granițele să se oprească acolo unde sunt”

4 Kim Kardashian a lansat un model de bikini, cu floci multicolori...

5 Cum ar putea ajunge avionul lui Putin în Budapesta: escortat de avioane turcești și sârbe, pe o rută de 5.000 de km