Un tricolor de 300 de metri a fost întins sâmbătă pe podul de peste Prut

Un imens steag tricolor de 300 metri a unit simbolic, sâmbătă, Republica Moldova cu România la podul de peste Prut de la Sculeni, în amintirea podurilor de flori din anii 1990, potrivit unui comunicat de presă al organizației Acțiunea 2012.

Evenimentul a fost avanpremiera unei pod uman care se va forma la Prut pe 11 iulie și la care sunt așteptați să participe toți cetățenii de pe ambele maluri ale râului.

Potrivit comunicatului, organizațiile unioniste au desfășurat drapelul uriaș în amintirea podurilor de flori din anii '90 și au cerut autorităților ridicarea interdicției președintelui Platformei Unioniste Acțiunea 2012, George Simion, de a intra pe teritoriul Republicii Moldova.

După acțiunea de la Sculeni, participanții din Chișinău au mers la Iași, unde au întins o horă în Piața Unirii, în jurul statuii lui Alexandru Ioan Cuza. Inițiativa a aparținut BUN — Blocului Unității Naționale, mai precizează comunicatul. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR