Un vaccin anti-COVID dezvoltat de o companie indiană a primit undă verde pentru faza a treia a studiilor clinice

Vaccinul anti-COVID-19 al unei companii farmaceutice indiene a primit undă verde pentru faza a treia a studiilor clinice vineri, în contextul în care numărul de infectări din India a depăşit 7,7 milioane, informează DPA.

Covaxin, vaccinul dezvoltat de Bharat Biotech, cu sediul la Hyderabad, în colaborare cu Consiliul Indian de Cercetare Medicală (ICMR), se află printre numeroşii candidaţi la un vaccin anti-COVID aflaţi în diferite faze ale studiilor clinice la om în întreaga lume.

Un grup de experţi din cadrul Drugs Controller General of India (DCGI) a recomandat intrarea Covaxin în faza a treia a studiilor clinice, după evaluarea datelor din primele două faze şi a unui studiu pe animale, a informat un purtător de cuvânt al autorităţii de reglementare.

Studiile din faza a treia implică testarea pe mii de persoane.

Cu o populaţie de 1,3 miliarde de locuitori, India este una dintre ţările cele mai afectate de COVID-19, fiind depăşită ca număr de contagieri doar de Statele Unite, cu 8 milioane de cazuri.

Deşi numărul de cazuri noi de COVID-19 cunoaşte un trend descendent în India, ţara a raportat peste 50.000 de contagieri noi şi peste 600 de decese zilnic în cursul lunii octombrie.

De asemenea, mulţi se tem că numărul de contaminări va creşte în timpul perioadei de vârf a sezonului de festivaluri din lunile octombrie şi noiembrie.

Ministrul indian al Sănătăţii, Harsh Vardhan, a declarat că guvernul se aşteaptă ca unul sau mai multe vaccinuri să fie gata până la începutul anului 2021 şi lucrează la planuri pentru distribuirea acestora. AGERPRES/ (AS - autor: Ana Bîgu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Țara lui Plaha / Un fost colonel SIE este acuzat de CNSAS de poliție politică în regimul comunist. După 1990, a ocupat posturi în mai multe ambasade, ia…

2 VIDEO Simboluri misterioase ale unei civilizații pierdute se întind pe tot globul

3 Drepturile pensionarilor, încălcate de unele case de pensii, inclusiv din străinătate

4 Ambasadorul SUA, „trimis la plimbare” de oficiali polonezi. De ce reprezentanții noștri tac când România este pusă la zid

5 O campioană a României s-a îmbogățit cu banii de pe OnlyFans. Cândva nu-și permitea să investească în echipament și recuperare