Un vehicul spaţial, relocat în exteriorul ISS, pentru ca o capsulă Soyuz să efectueze o nouă tentativă de andocare

Un vehicul spaţial, relocat în exteriorul ISS, pentru ca o capsulă Soyuz să efectueze o nouă tentativă de andocare

Astronauţii de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au relocat luni un vehicul spaţial între două staţii de andocare, pentru a permite astfel unei capsule ruseşti Soyuz, ce nu are echipaj uman, să efectueze o a doua tentativă de a se conecta la laboratorul orbital, după ce prima sa încercare a eşuat sâmbătă, informează DPA.

Capsula Soyuz MS-14, ce transportă un robot umanoid denumit FEDOR, a eşuat în tentativa sa de a se conecta sâmbătă la portul de andocare al ISS ce îi fusese desemnat iniţial, Poisk, şi a fost programată să se conecteze la portul de andocare Zvezda în a doua jumătate a zilei de luni.

Pentru a face loc capsulei Soyuz, cosmonautul rus Alexander Skvorţov, astronautul american Andrew Morgan şi cel italian Luca Parmitano au urcat la bordul unui alt vehicul spaţial rusesc şi l-au mutat din portul Zvezda în portul Poisk, a precizat agenţia spaţială americană (NASA).

Staţia Spaţială Internaţională, folosită pentru realizarea unor experimente ştiinţifice imposibil de realizat pe Terra, este operată în principal de Statele Unite şi Rusia şi reprezintă una dintre puţinele colaborări dintre cele două mari puteri rivale.

Problema cu care s-a confruntat Soyuz MS-14 pare să fi fost cauzată de un sistem de andocare automatizată, denumit KURS, au dezvăluit specialiştii de la NASA, potrivit cărora vehiculul în sine nu a fost afectat de acea tentativă eşuată.

Cea mai recentă relocare a unui vehicul Soyuz între două porturi de andocare ale ISS a fost realizată în urmă cu patru ani, când astronauţii de la bordul staţiei au realizat manual o misiune similară, însă în sens invers, deplasând capsula Soyuz TMA-16M de la portul Poisk la portul Zvezda. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...