Una caldă şi alta rece cu cel mai scump serviciu de mesagerie: WhatsApp a picat pentru a doua oară de când e la Facbook

Una caldă şi alta rece cu cel mai scump serviciu de mesagerie: WhatsApp a picat pentru a doua oară de când e la Facbook

Potrivit UberGizmo , WhatsApp a ajuns la un nou record de mesaje schimbate în 24 de ore. Serviciul de mesagerie instant cumpărat de către Facebook cu 19 miliarde de dolari a procesat 64 de miliarde de mesaje şi şi-a depăşit vechiul record de 50 de miliarde de mesaje, record stabilit în ianuarie anul acesta. În doar trei luni, mulţumită şi unei publicităţi majore prin achiziţia de către Facebook, WhatsApp a crescut foarte mult.

Dintre cele 64 de miliarde, circa 20 de miliarde au fost trimise, restul fiind primite. Cele două sume nu se potrivesc, deoarece e vorba şi de comunicarea în grup, foarte populară printre utilizatorii de WhatsApp. Totuşi, cifra este impresionată, dar WhatsApp are şi probleme. Astăzi, a avut a doua mare cădere de când Facebook a preluat serviciul.

Mesajul prin care compania şi-a anunţat succesul

Circa o oră, serviciul a fost „în genunchi“, aproape 3.000 de oameni plângându-se pe DownDetector.com cu privire la această problemă, informează TechCrunch . Desigur, pe Twitter, oamenii au publicat rapid câteva glume din care nu avea cum să lipsească Facebook. „ WhatsApp a picat, acum toată lumea trece pe Facebook. Misiune îndeplinită“, a scris Alison Dilaurentis. „E amuzant cum WhatsApp n-a picat înainte ca Facebook să cumpere serviciul“, a spus şi Erin Lawless.

Compania şi-a cerut scuze faţă de utilizatori. De două ori chiar. „Îţi cerem scuze, serviciul nostru are probleme în acest moment. Lucrăm la rezolvarea acestora şi sperăm să ne revenim repede. Îţi cerem scuze pentru neplăcerile create“. Totuşi, Mark Zachary a descris perfect pe Twitter realitatea din timpul acestei „crize“. „Timeline-ul meu (n.red.: de pe Facebook) acum: WhatsApp picat. WhatsApp picat. WhatsApp picat. WhatsApp picat. WhatsApp picat. WhatsApp picat“.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 BREAKING Zeci de funcționari au ajuns pe funcții în ANAF și Ministerul Finanțelor cu studii făcute la universități fantomă

2 Ce se întâmplă? / Cel mai bogat om al planetei „arată semne de îmbătrânire accelerată”

3 VIDEO CTP, necruțător cu Anca Alexandrescu

4 VIDEO Rușii, dați cu „cracii-n sus” la Pokrovsk?

5 VIDEO Priviți, ucrainenii au „prăjit” cea mai mare rafinărie Lukoil din Rusia, care produce 30% din consumul de benzină al țării