Unde ajungeam dacă România refuza măsurile controversate de austeritate. Scenariul de coșmar prezentat de experții remarcați de BBC

Unde ajungeam dacă România refuza măsurile controversate de austeritate. Scenariul de coșmar prezentat de experții remarcați de BBC

Guvernul a luat o serie de măsuri controversate, unele cu dublu tăiș, iar multe dintre ele contestate de economiști importanți. Chiar și așa, fără aceste măsuri România s-ar fi aflat acum într-o situație și mai grea, relevă un studiu efectuat de Romanian Economic Monitor.

Economia României respiră greu. FOTO: Pexels

Economia României respiră greu. FOTO: Pexels

Economia României suferă serios, pe fondul creșterii deficitului bugetar, al deficitului cotelor gemene și a reducerii creșterii economice. Pe de altă parte, măsurile draconice de austeritate luate de Guvernul Bolojan au provocat nemulțumirea populației, dar și criticile experților, care avertizează că creșterile de taxe și impozite vor duce în final spre noi și noi probleme economice.

Rău cu măsurile dure, dar mai rău fără ele

Totuși, cel puțin pe termen scurt, măsurile luate s-au dovedit salutare. Fără ele, România s-ar fi aflat acum într-o situație chiar mai delicată. Este și concluzia unui studiu făcut de Romanian Economic Monitor, un grup de profesori și cercetători de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Până acum, studiile lor au fost apreciate la nivel național și internațional, iar în urmă cu câțiva ani BBC a citat rezultatele lor.

Prorectorul UBB Cluj, Levente Szasz, coordonatorul echipei Romanian Economic Monitor, a explicat, pentru „Adevărul”, că deși măsurile luate de Guvernul Bolojan sunt impopulare, ele s-au dovedit salutare.

„Primele măsuri de austeritate, în fapt primul pachet, înseamnă intervenții fiscale care sunt dureroase, atât pentru populație, cât și pentru mediul de afaceri. Trebuie totuși să subliniez că aceste măsuri au fost necesare ca să evităm un scenariu economic și mai dezastruos: bugetul de stat și neîncrederea investitorilor au creat o situație care nu mai era sustenabilă nici pe cel mai scurt termen. Așa că nu există niciun dubiu că era nevoie de o intervenție fermă, chiar dacă știm că aceste intervenții sunt întotdeauna dureroase și nu reprezintă în general un aspect pozitiv pentru societate”, spunea Levente Szasz, imediat după adoptarea primului pachet de măsuri.

Un scenariu catastrofal

În plus, concluziile studiului efectuat de echipa Romanian Economic Monitor arată că acum ne-am fi putut afla într-un scenariu și mai dificil.

image

„Măsurile fiscale recente au adus o serie de nemulțumiri și proteste, dar ele au evitat un scenariu mult mai grav pentru economie. Cum arată scenariul evitat de România prin aceste măsuri? Guvernul ar fi fost forțat ulterior să adopte măsuri de austeritate și mai dure pentru reducerea deficitului, ceea ce ar fi condus la o recesiune economică adâncă”, este una dintre principalele concluzii ale studiului.

Odată cu degradarea economiei și a imaginii României, riscul ca titlurile de stat să scadă și să provoace o adevărată criză bancară nu a fost deloc unul neglijabil. România s-ar fi putut întoarce, cel puțin teoretic, la situația din 2010, când a fost accesat un credit de la FMI pentru a preveni o criză bancară de proporții, care ar fi putut duce atunci și la retragerea unor bănci importante din țară.

Puteam ajunge la o criză bancară

„Scăderea valorii titlurilor de stat ar fi putut provoca o criză bancară, acestea reprezentând o parte importantă a activelor băncilor”, susțin experții clujeni.

Dovadă că lucrurile stau așa este și faptul că agenția de rating Moody's a confirmat chiar de curând calificativul de țară al României la nivelul „Baa3”. Perspectiva rămâne negativă. O retrogadare a României la categoria junk, nerecomandată investitorilor, ar fi echivalat cu un adevărat dezastru pentru economia și așa vulnerabilă a țării.

În cazul în care guvernul ar fi evitat aceste măsuri, semnalul transmis piețelor internaționale ar fi fost unul negativ. În același timp, investitorii ar fi recepționat totul ca pe un semn de incertitudine și ar fi evitat să mai investească și să finanțeze economia României.

Aceste incertitudini ar fi descurajat investițiile străine și ar fi afectat relațiile economice externe ale României, îngreunând și mai mult redresarea economică”, este o altă concluzie a experților de la Universitatea Babeș-Bolyai.

Ce spune ultimul raport al agenției Moody’s

Agenția de rating Moody's a confirmat, vineri, 12 septembrie, calificativul de țară al României la nivelul „Baa3” , dar trebuie menționat și că perspectiva rămâne negativă. De altfel, calificativul actual reprezintă ultima treaptă a categoriei recomandate investitorilor, evitând temporar retrogradarea în categoria speculativă - junk.

În raportul publicat, agenția subliniază că decizia reflectă riscurile semnificative de implementare a programului ambițios de consolidare fiscală asumat de Guvern. Totodată, agenția de evaluare financiară Moody’s arată că măsurile fiscale adoptate de Executiv în lunile iulie și septembrie anul acesta au îmbunătăţit considerabil perspectivele financiare ale României, față de estimările din martie, când perspectiva fusese modificată din „stabilă” în „negativă”.

Conform agenției, pachetul de măsuri de consolidare depășește 3% din PIB în 2025 și 2026, principalii factori contributori fiind creșteri ale TVA, înghețarea salariilor din sectorul public și limitarea indexării pensiilor.

Standard & Poor’s și Fitch au menținut ratingul, dar ne țin sub observație

Există însă în continuare suficiente riscuri la adresa economiei, iar greul nu a trecut. De altfel, experții Moody’s nu exclud riscul ca impactul negativ asupra creşterii al pachetului să submineze efortul de consolidare fiscală.

„Cu toate acestea, rămân riscurile semnificative privind implementarea, legate de menţinerea sprijinului politic pentru program, asigurarea disciplinei cheltuielilor şi atingerea ţintelor de creştere a veniturilor, precum şi riscul ca impactul negativ asupra creşterii al pachetului să submineze efortul de consolidare fiscală”, a avertizat Moody’s.

Anterior, la mijlocul lunii trecute, agenția de rating Fitch a reconfirmat ratingul României la „BBB minus”, cu perspectivă negativă. Evaluarea experților agenției de evaluare Fitch nu diferă prea mult de analiza celor de la Moody’s, iar concluzia e identică.

Puțin mai devreme, la sfârșitul lunii iulie, agenția derating Standard & Poor’s (S&P) a reconfirmat ratingul suveran al României la nivelul „BBB-/A-3” pentru datoria pe termen lung și scurt. La fel cum au făcut ulterior agențiile Fitch și Moody’s, și experții Standard & Poor’s au menținut o perspectivă negativă pentru economia României.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Bolojane, cu eliminarea porcăriilor ăstora trebuia să începeți, nu cu birurile pe poporul de rând

2 Judecați voi! / Savonea a deschis calea revizuirii dosarului ICA, iar Dan Voiculescu nu numai că nu va mai plăti niciun leu, dar va lua înapoi milioane …

3 Aventurile a doi vloggeri în locul unde românii sunt mai urâți ca oriunde. „Cea mai mare plăcere a lor e să bată străini pe stradă”

4 Un exemplar de vază al sinecurismului PSD

5 BREAKING „Am fost sub atac hibrid” / Andrei Caramitru s-a ales cu dosar penal pentru instigare în urma postărilor de pe Facebook