În stepele nordice de la capătul României, un râu de legendă străbate un ținut binecuvântat, o adevărată „vale a laptelui și a mierii“, în care tradițiile gastronomice se îmbină cu frumusețea aparte a peisajului, iar istoria cu spiritualitatea.

Ținutul unde curg laptele și mierea chiar există – nu chiar ca-n povești, dar este cât se poate de real. Nu trebuie decât să te duci în capătul nord-estic al României, tocmai la Botoșani, iar de acolo să urmezi drumul Săvenilor care te va duce în frumoasa vale a Bașeului, undeva între comunele Știubieni și Vlăsinești. Odată ajuns la destinație, nu trebuie decât să te afunzi pe ulițele satelor, să te lași purtat dincolo de marginea cătunelor în lumea silvo-stepei și a iazurilor, printre livezi, prisăci, până în inima profundă a acestui ținut magic, cu rădăcini adânci în istoria medievală a Moldovei. Abia atunci îți vei da seama că ai ajuns unde trebuie: în locul din România unde chiar curg laptele și mierea.

Paradisul din inima naturii

Ca să fim mai concreți, acest ținut de poveste se află pe Valea Bașeului, fiind traversat de un râu care străbate județul Botoșani de la granița cu Ucraina (din comuna Cristinești) în partea de nord-vest și până către sud-est, vărsându-se în râul Prut (care formează granița naturală cu Republica Moldova). „Valea laptelui și a mierii“ se află exact în inima acestei văi a Bașeului, adică în partea sa mediană, incluzând comunele Știubieni, Vlăsinești, Hănești și orașul Săveni.

Metafora nu se referă, ca-n basme, la bogăția zonei și huzurul localnicilor, ci la lucruri cât se poate de concrete. În comunele acestui ținut, încă din Evul Mediu, a existat o tradiție a creșterii vacilor de lapte și a procesării acestuia. Ba mai mult, comuna Știubieni a avut o tradiție apicolă de invidiat – găseai miere peste tot. Această „Vale a laptelui“, cum este cunoscută mai ales în rândul botoșănenilor, este un adevărat paradis al celor care iubesc turismul rural și peisajele naturale idilice, imersiunile nestingherite în lumea satului și a naturii.

Mai mult decât atât, locul este perfect condimentat cu crâmpeie savuroase de istorie, cu legende, schelete din alte vremuri și chiar cei mai mari fildeși de mamut din sud-estul Europei. „Valea laptelui“ nu este în niciun caz pentru amatorii de festivaluri fistichii, scofeturi sau facilități de patru stele, ci mai degrabă pentru turistul care caută experiențe autentice, să se mai bucure de o lume tot mai mult amenințată cu dispariția. Nu trebuie uitați nici pescarii: în Valea Bașeului au șansa să trăiască una dintre experiențele vieții, lansând firul la apă în iazul amenajat la dorința anume a lui Ștefan cel Mare.

Pe malurile Negreniului, locul unde timpul dispare

Pentru a ajunge în frumoasa „Vale a laptelui“ pornim la drum din municipiul Botoșani pe drumul național care duce către orașul Săveni. Străbatem 36 de kilometri cu peisaje câmpenești superbe și, înainte să intrăm în Săveni, urmăm un drumeag la stânga. De acolo, tot înainte șapte kilometri până în comuna Știubieni. Această comunitate este încărcată de istorie și este locul mierii din Valea Bașeului. Satul Știubieni a fost o veche așezare de răzeși din timpul lui Alexandru cel Bun. În timpul lui Ștefan cel Mare , satul este închinat Mănăstirii Putna.

La istorie vom reveni după o vizită la principalul obiectiv turistic al zonei: iazul sau lacul Negreni. Situat în cătunul cu același nume, Negreniul este un lac de acumulare amenajat de comuniști, în anii ’70, pe cursul Bașeului, din motive multiple: de la regularizarea cursului și până la fondarea unei baze piscicole în zonă. Cert este că Negreniul, deși făcut de mâna omului, s-a transformat într-un habitat acvatic spectaculos. Iazul are aproape 300 de hectare și impresionează de la prima vedere, ascunzând locuri de un pitoresc aparte. Drumul până la lac este dificil și întortocheat, însă orice turist se poate descurca de minune doar cu indicațiile localnicilor, în cea mai mare parte oameni săritori și ospitalieri. Iazul trebuie înconjurat pe un drum de țară, pe lângă suprafața îngrădită, iar de pe dealurile din jur se poate admira frumoasa „mare“ nordică.

Locul este ideal pentru o zi de relaxare. Puteți alege inclusiv frumoasele golfuri de la capătul iazului, acolo unde șezlongurile sau păturile pot fi amplasate ușor în liziera pădurii pentru un plus de umbră, dar și de aer curat. Malurile iazului au numeroase pâlcuri de arbori, ceea ce-l transformă într-un loc plăcut și în perioadele de caniculă. Desprins de civilizație, Negreni este locul unde timpul dispare, iar o moțăială lipsită de griji pe malurile sale poate vindeca lejer efectele stresului. Pescarii, cu permisul vizat regulamentar, își pot pune la încercare calitățile, mai ales că la Negreni peștele nu lipsește.

Bijuteria maramureșeană din vârful dealurilor moldovene

Terapia poate continua în comuna Știubieni, cu o vizită într-un loc dedicat spiritului. După o relaxare pe malurile Negreniului, în armonie totală cu natura, se poate ajunge, întorcându-ne pe drumul către Săveni și urcând dealul, către ceea ce se dorește a fi o mănăstire Putna a Botoșaniului. Este vorba despre „Sfânta Treime“ din Știubieni, un așezământ monahal înființat în anul 1996 pe frumoasele dealuri ale Știubienilor, totul începând cu o bisericuță maramureșeană așezată în mijlocul unei livezi superbe. Complexul monastic încă se află în construcție, dar peisagistica este impresionantă chiar și la acest nivel. De pe dealul mănăstirii poate fi admirată întreaga priveliște a unei frumoase lumi rurale. Nu mai vorbim de faptul că livada bisericuței maramureșene este un loc de meditație ideal.

„Am descoperit recent această mănăstire. Am fost cu soțul la Negreni și am auzit că este o mănăstire sus. Am zis să mergem. Și acolo am descoperit biserica din lemn și livada. Dacă am probleme, dacă mă apasă ceva, aici vin. Stau o oră, două și parcă mi se limpezește mintea, găsesc soluții. Este multă liniște și un mănunchi așa de arome și zgomote plăcute – mirosul florilor, zumzăit, păsărele. Un loc extraordinar“, mărturisește Adina, o botoșăneancă de 37 de ani.

În lumea boierilor, conacelor și artefactelor unicat

Dincolo de frumusețea naturii și de piritualitate, această inimă a Văii Bașeului abundă în istorie. Numele Știubieni provine de la regionalismul „știubei“, un stup primitiv. În Evul Mediu, zona era renumită pentru crescătorii de albine și produsele din miere deosebite, fiind înțesat cu prisăci (loc unde se află mai mulţi stupi, de obicei în zona unui câmp sau a unei păduri). Era ținutul mierii din „Valea laptelui“. Astăzi, prisăcile de altădată nu mai există, dar localnicii au păstrat obiceiul pentru consumul propriu, în mare parte.

De vremea marilor prisăci ale Știubienilor încă aduce aminte superbul conac Roznovanu-Kogălniceanu în care funcționează primăria comunei. Conacul a fost construit de Grigore Kogălniceanu, vărul faimosului prim-ministru al Principatelor Unite, Mihail Kogălniceanu. Grigore Kogălniceanu se căsătorise cu Adela Roznovanu, o frumoasă văduvă care deținea o avere impresionantă moștenită de la tatăl ei, boierul Pascaru. Grigore Kogălniceanu, îndrăgostit lulea de fata lui Pascaru și văduva lui Nicolae Rosetti-Roznovanu, se mută la Știubieni și schimbă fața comunității, ridicând școală, biserică, conac și multe altele, despre care bătrânii locului încă mai știu povești cu dichis, dornici să le spună trecătorilor.

Săveni, locul cu cașcaval IGP și fildeși de mamut

Un alt loc încărcat de istorie este Săveni, care, până în urmă cu 12 ani, își păstra în ruină fostul târg evreiesc. De curând, acesta însă se transformă într-un orășel cochet, care dorește să își valorifice trecutul. Străbătând frumosul pietonal, de la Săveni ajungem la Muzeul de Arheologie. Situat într-un fost han medieval, reabilitat, muzeul ascunde câteva comori arheologice unicat: în special, cei mai mari fildeși de mamut din sud-estul Europei. „La un moment dat, ne-au trecut pragul doi profesori universitari evrei care au predat la Iaşi. Când au văzut rămăşiţele de mamut şi, în special, fildeşul uriaş, au rămas uimiţi. Au spus că ei au fost şi la celebrul Mamoth Cave din Statele Unite ale Americii, unde este un adevărat muzeu al mamutului, dar nu au văzut un asemenea fildeş acolo“, preciza muzeograful Emil Caranica.

Tot la acest muzeu se află și „Măriuca“, scheletul complet in situ al unei adolescente care a trăit acum 1.600 de ani pe teritoriul de astăzi al României. Acestea sunt doar câteva dintre exponatele de valoare care alcătuiesc colecția muzeului botoșănean, printre ele remarcându-se, de asemenea, multe obiecte de paleofaunistică, dar și unelte sau arme preistorice.

Gust ca nicăieri

După atâta cultură și relaxare în mijlocul peisajelor pitorești, oricărui om i se face o foame de lup. Zona este renumite pentru belșugul produselor, de la legume savuroase, crescute în grădină, și până la carne din producția locală. Ceea ce nu trebuie ratat în tot arealul Săveniului, de la Havârna până la Coțușca și Hănești, sunt lactatele cu gust unicat care dau, de fapt, specificul zonei și îl transformă în acea „Vale a laptelui“. Să luăm exemplul comunei Vlăsinești, care se află chiar lângă orașul Săveni, la cel mult patru kilometri distanță. În această zonă pitorească, majoritatea localnicilor trăiesc din creșterea vacilor de lapte, ducând astfel mai departe o tradiție veche de sute de ani. „Noi, în Valea Bașeului, din asta trăim. Din vacile cu lapte. Aici sunt niște pășuni aparte și oamenii cu asta s-au ocupat. Suntem țara laptelui aici“, spune o săteancă din Vlăsinești . De altfel, numărul bovinelor în județul Botoșani depășea 100.000 de capete.

Județul Botoșani se află pe locul doi la nivel național în privința șeptelului (totalitatea animalelor domestice sau numai a celor de o anumită specie dintr-o țară, regiune sau gospodărie). Însă laptele vacilor care pasc în Valea Bașeului are un gust aparte, unic. „În zona aceasta sunt păşuni bogate în flori şi plante medicinale. Este o abundenţă anume şi toată aroma lor se duce în lapte. De aici vine și gustul delicios. Are grăsime naturală“, spune Viorel Şvabu, unul dintre producătorii de lactate din zonă. Vestea acestui lapte deosebit s-a răspândit în toată țara, astfel că, în anii 1970, conducerea Partidului Comunist Român a hotărât deschiderea unei fabrici de cașcaval la Săveni. A fost adus un aromân, tocmai de la Constanța, Nicolae Caranica, pentru a găsi rețeta cea mai potrivită. După închiderea fabricii în anii ’90, vechile rețete au rămas, iar producătorii din zonă au reușit să le recreeze.

În timp, s-a format o simbioză perfectă a supraviețuirii și performanței. Oamenii cresc vaci de lapte ca strămoșii lor, hrănindu-le pe pajiștile deosebite din zonă, iar laptele ajunge la procesatorii locali, care, la rândul lor, îl transformă într-o gamă variată de brânzeturi, dar mai ales în cașcaval. „Există o cultură a produsului caşcaval. Şi este o colaborare foarte bună între ţăran şi procesator. Este o abundenţă a laptelui de calitate care ne bucură. Este bogăţia acestei zone“, spune Constantin Aniculăesă, un procesator din zona Vlăsinești. Așa a luat naștere faimosul cașcaval de Săveni, un brand tradițional recunoscut la nivel european și care a primit celebra recunoaștere de indicație geografică protejată (IGP).

Raiul pescăresc

După ce s-au săturat cu bunătățile din lapte din arealul Săveniului, mai ales faimosul său cașcaval, turiștii pasionați de pescuit pot găsi exact ceea ce-și doresc avansând pe Valea Bașeului. Mai precis, este vorba despre iazul de la Hănești, o întindere uriașă de apă, amenajată prin secolul al XV-lea, la ordinele lui Ștefan cel Mare. Iazul are peste 400 de hectare și este de o frumusețe rară – în plus, spun pescarii, este bogat în crap și caras. Se poate pescui o zi întreagă în schimbul unei taxe de câteva sute de lei. Ambianța este deosebit de pitorească, inclusiv cu o insulă frumoasă, către coada lacului. Pescuitul se poate practica și la Negreni sau Ibăneasa, în comuna Știubieni.

Pe toată această „Vale a laptelui și a mierii“ te poți afunda în lumea rurală, bucurându-te de peisaje deosebite. După o astfel de aventură, merită să reveniți în municipiul Botoșani pentru o altă incursiune în trecut și cultură. Municipiul reședință de județ este înțesat de clădiri istorice absolut superbe, are un centru istoric considerat un „mic Leipzig“, ctitorii ale Elenei Rareș din secolul al XVI-lea, dar și o mănăstire din vremea lui Ștefan cel Mare. Dacă vă nimeriți în weekend, puteți merge la un spectacol de teatru. Pentru a întregi experiența, nu trebuie ratat nici Cornișa, cel mai mare parc de agrement din Moldova, care are inclusiv un aqua park.