Ungaria va desfiinţa taberele de migranţi din zonele de tranzit de la frontieră, în urma unei decizii a Curţii de Justiţie a UE

Ungaria va desfiinţa taberele de migranţi din zonele de tranzit de la frontieră, în urma unei decizii a Curţii de Justiţie a UE

Ungaria va renunţa la zonele de tranzit de la frontieră, acolo unde erau ţinuţi solicitanţii de azil cât timp autorităţile le analizau aplicaţiile, după o decizie a Curţii de Justiţie a UE care a stabilit că această practică este ilegală, a declarat joi şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, potrivit Reuters şi AFP.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit la 14 mai că patru solicitanţi de azil care au fost blocaţi într-o zonă de tranzit la graniţa dintre Ungaria şi Serbia au fost practic închişi şi că o instanţă locală ar trebui să îi elibereze imediat, considerând că ei "au fost reţinuţi fără un motiv valabil".

Solicitările de azil ale celor patru au fost respinse de Ungaria, care le-a ordonat să se întoarcă în Serbia, dar Belgradul nu i-a primit.

"Guvernul ungar dezaprobă decizia. O considerăm un risc la adresa securităţii europene. Dar, ca stat membru al UE, vor respecta toate deciziile instanţei", a declarat Gergely Gulyas într-o conferinţă de presă transmisă online.

Curtea Europeană de Justiţie a analizat cazurile a doi cetăţeni afgani şi doi cetăţeni iranieni care au ajuns în Ungaria din Serbia la sfârşitul lui 2018 şi începutul lui 2019 şi au aplicat pentru azil din zona de tranzit ungară Röszke de la graniţa dintre Serbia şi Ungaria.

Gulyas a spus că patru persoane aflate în prezent în zona de tranzit vor fi închise în altă parte, în timp ce alte 280 de persoane vor fi mutate într-un centru pentru solicitanţi de azil.

Odată ce zonele de tranzit vor fi desfiinţate, cererile de azil pot fi înaintate doar la ambasadele şi consulatele ungare din străinătate, a precizat Gulyas, care nu a spus în cât timp se va pune în aplicare decizia.

În timpul perioadei de vârf a crizei migraţiei în 2015, Orban a închis efectiv graniţa de sud a Ungariei, ridicând un gard la frontieră.

Ungaria a fost o rută de tranzit pentru sute de mii de migranţi care au traversat Balcanii pentru a ajunge în Europa de Vest. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria