Uniunea Europeană: Coronavirusul ar putea duce la o creştere a numărului cererilor de azil

Riscurile propagării coronavirusului în ţările sărace şi ale revitalizării grupării jihadiste Stat Islamic (SI) ar putea antrena o creştere a numărului cererilor de azil ''pe termen mediu'' către Uniunea Europeană, a estimat marţi Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO), relatează AFP.

La finalul lunii aprilie, EASO a raportat o scădere cu 43% a numărului cererilor de azil înregistrate în martie în cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, în Norvegia şi în Elveţia, din cauza restricţiilor şi a măsurilor de închidere a frontierelor pentru a limita răspândirea COVID-19.

Într-un raport, EASO subliniază totuşi că vulnerabilitatea ţărilor sărace, de unde provin majoritatea solicitanţilor de azil în Europa, riscurile foametei, insecurităţii şi reluării activităţilor grupării jihadiste SI ''ar putea afecta migraţia către Europa şi conduce la o creştere a cererilor de azil pe termen scurt''.

EASO avertizează că, deşi până în prezent pandemia ''este concentrată în ţările dezvoltate'', există un risc ''mediu spre ridicat ca epidemia să se instaleze în ţările de origine şi de tranzit'' ale solicitanţilor de azil.

Pe baza datelor Centrului comun de cercetare (serviciul ştiinţific al Comisiei Europene), EASO subliniază lipsa mijloacelor acestor ţări de a face faţă pandemiei, fiind menţionate Afganistan, Bangladesh, Republica Democrată Congo, Eritreea, Somalia şi Siria.

De asemenea, EASO arată că retragerea trupelor coaliţiei internaţionale antijihadiste în contextul pandemiei a lăsat ''un vid'' pe care jihadiştii ''încearcă să-l exploateze''.

''Chiar dacă SI şi-a pierdut liderul (Abu Bakr al-Baghdadi) într-un raid american în octombrie 2019 (în Siria) şi a pierdut mult teritoriu, gruparea are acum mai multă libertate pentru a opera'', notează EASO. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

4 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

5 Baronul PSD Vasile Iliuță și-a trecut numele pe un indicator stradal în Italia după ce a cumpărat un complex turistic la preț de chilipir