Uniunea Europeană: Patru capitale europene şi-au anunţat candidatura pentru găzduirea sediului Autorităţii Europene a Muncii

Patru capitale europene - Nicosia, Sofia, Riga şi Bratislava - şi-au anunţat candidatura pentru găzduirea sediului viitoarei Autorităţi Europene a Muncii, destinată în special susţinerii cooperării între agenţiile naţionale pentru combaterea anumitor abuzuri ce favorizează dumpingul social, a anunţat luni Consiliul UE, transmite AFP.

La 13 iunie, la Luxemburg, în marja Consiliului Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori, se va adopta o decizie în privinţa numelui oraşului câştigător, printr-un vot exprimat de reprezentanţii tuturor statelor membre.

Conform datelor deţinute de instituţiile europene, aproximativ 17 milioane de europeni trăiesc sau muncesc într-un alt stat membru decât cel din care provin, cifră care s-a dublat în ultimii zece ani.

Comisia Europeană a propus în martie 2018 crearea unui autorităţi europene în domeniul muncii.

Obiectivul acestei iniţiative vizează facilitarea mobilităţii cetăţenilor în UE şi asigurarea unui cadru reglementat corespunzător.

AFP menţionează că numeroase ţări occidentale, în special Franţa, arată cu degetul abuzuri şi fraude comise în cazul unor întreprinderi pe care le deţin în ţări din estul Europei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic