Universitatea din București va asigura cazare gratuită în cămine pentru candidații la admitere

Universitatea din București va asigura cazare gratuită, în căminele proprii, în limita locurilor disponibile, pentru maxim trei nopți, candidaților la admiterea din această vară, informează un comunicat de presă al instituției de învățământ superior.

Cazarea se va realiza la administrația căminelor, în baza legitimației de concurs și a actului de identitate.

Potrivit sursei citate, înscrierile la facultățile Universității din București se vor face în perioada 6 — 25 iulie, iar data limită de afișare a rezultatelor este 29 iulie.

Anul acesta, candidații la admiterea 2017 se pot înscrie la secretariatele facultăților Universității din București, candidații Facultății de Științe Politice bucurându-se de o facilitate suplimentară, posibilitatea de a se înscrie online ( www.fspub.unibuc.ro/admitere ).

La admiterea 2017, Universitatea din București pune la dispoziția absolvenților de liceu, licență și masterat un număr de peste 7.800 de locuri la buget.

"Clasamentul QS al universităților, recent publicat, poziționează Universitatea din București pe primul loc în România, cu poziția 701-750 în clasamentul general. Indicatorul pentru care Universitatea din București a obținut cel mai mare procent, la ediția din acest an a clasamentului QS, este cel al Reputației Angajatorului. Acest indicator a clasat Universitatea din București pe poziția 401+, la nivel mondial", se menționează în comunicatul de presă.

Mai multe informații despre admiterea 2017 pot fi consultate pe site-ul de admitere al Universității din București: http://admitere.unibuc.ro/ .

AGERPRES


populare
astăzi

1 Nu-i mai satură Dumnezeu! / Noi creşteri salariale la parchete / Încet, încet, țara asta nu mai are nevoie de vot, că a devenit inutil, ci de o nouă revol…

2 Părinţi revoltaţi, după ce o mamă a spus cât costă serbarea fiicei sale la clasa I. „Suntem noi căzuți în cap de zgârciți sau...?”

3 Așa o fi?

4 VIDEO Noi amănunte despre atacul Ucrainei care a zguduit Moscova

5 Ce o deranjează cel mai mult la români pe o tânără venită din Taiwan: „În rest, e binișor”