Unul dintre americanii infectaţi cu Ebola a ajuns în SUA - VIDEO

Unul dintre cei doi americani infectaţi cu virusul Ebola în Africa a ajuns în Statele Unite sâmbătă la bordul unui avion sanitar, potrivit imaginilor difuzate de mai multe posturi de televiziune.

Kent Brantly (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Avionul care îl transporta pe medicul Kent Brantly a aterizat la baza aeriană Dobbins, din apropiere de Atlanta (Georgia, sud-est) cu puţin timp înainte de ora 11.50 (18.50 ora României), potrivit postului local de televiziune WSB. El a fost transportat rapid cu ambulanţa către spitalul unde va fi internat.

Această instituţie este echipată special pentru izolarea acestor bolnavi, a precizat organizaţia umanitară Samaritan Purse, pentru care lucrează medicul.

Cel de-al doilea bolnav, Nancy Writebol, lucrător umanitar, va fi transferată în câteva zile. Anterior, preşedintele acestei asociaţii, Bruce Johnson, a declarat pentru CNN că nu are o evaluare nouă a stării de sănătate a doctorului Brantly, în vârstă de 33 de ani.

"Ultimul bilanţ de sănătate pe care îl am datează de vineri. Starea sa era atunci staţionară dar rămăsese foarte gravă", a adăugat el. Dar, a subliniat Johnson, "poate fi transportat şi a putut să se ridice, ceea ce este încurajator".

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan